OVALOGRAFIA!** Un singur plus după CM de rugby! Vezi o analiză completă

OVALOGRAFIA!** Un singur plus după CM de rugby! Vezi o analiză completă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de rugby a României a terminat, pentru a doua oară în istoria celor șapte participări la Cupa Mondială, fără niciun punct în grupa din care a făcut parte. Eșecul în fața Georgiei, 9-25, ultimul care a încheiat evoluția „stejarilor” în Noua Zeelandă, l-a întristat pe căpitanul Marius Tincu. Meciul în care acesta purta pentru a 50-a oară tricoul „frunzei de stejar” s-a transformat într-un episod urât, cât mai repede de lăsat în urmă.

Cel mai bun jucător al României la Cupa Mondială, elogiat de presa neozeelandeză și respectat de adversari cu greutate, Marius Tincu a fost și căpitanul care a tras în permanență echipa după el. Motor al echipei, în atac și apărare, Marius le-a vorbit în permanență jucătorilor, i-a încurajat și a încercat să limpezească cât mai mult jocul. Declarat cel mai bun taloneur din campionatul Franței în 2006 și campion în 2010 cu Perpignan, club unde evoluează de cinci sezoane, Marius a făcut o scurtă radiografie a evoluției României în Noua Zeelandă.

1. EȘECUL CU GEORGIA
„E trist pentru rugby-ul românesc, pentru că toată lumea se aștepta la o victorie, îmi pare rău pentru suporteri, pentru băieți, că am muncit mult. Era obiectivul nostru la această Cupă Mondială, de asta sunt supărat. Viața continuă și sper să ne calificăm la următoarea ediție”.

2. CE NE-A LIPSIT
„Georgienii au fost mai buni în joc, în timp ce noi am făcut greșeli de strategie, nu am respectat planul, ne-am precipitat. A fost meciul pe care trebuia să-l câștigăm și nu l-am jucat ca pe cel cu Scoția”.

3. CE A FOST BUN
„Singurul lucru pozitiv este că avem o grămadă pe care toate marile națiuni și-ar dori-o. Părerea mea e că pe lângă grămada asta poți construi o groază de lucruri, poate fi folosită ca o bază bună”.

4. SĂ‚NĂ‚TATE
„La începutul pregătirii, mă gândeam să nu vin, pentru că am acea problemă la genunchi (n.r.- pentru a evita o nouă operație la genunchiul drept, Tincu a recurs la infiltrații cu lichid sinovial, ce ar fi trebuit să ajute cartilagiul distrus), însă soția mea a insistat mult să vin, pentru că face parte din viața mea, sunt profesionist. Este o mândrie să joci pentru țara pe care o reprezinți”.

5. CRITICI
„E bine ca lumea să țină capul sus și să nu criticăm, că suntem o mână de oameni și e păcat pentru rugby-ul românesc ca din înfrângerea asta să iasă alte discuții, dar cârcotași vor fi tot timpul. Aș vrea ca toată lumea să pună osul la bătaie și să își dea seama că suntem maximum 3.000 de jucători și ar trebui să fim uniți, să avem un țel comun, să aducem rugby-ul românesc la nivelul la care a fost”.

6. LIPSA DE EXPERIENȚĂ‚
„Sunt copii în echipă care nu au jucat niciodată la nivelul acesta. Cu Georgia am plătit cele trei zile de recuperare și lipsa de experiență la meciurile cruciale pe care trebuie să le câștigi. Îmi pare rău că nu au fost și alți băieți, că unii nu au putut să vină, că alții au avut motivele lor”.

7. VIITOR
„E greu să construiești după o înfrângere, dar câteodată un șut în fund e un pas înainte și sunt de părere, cred și vreau să cred, că suntem oameni care vor să facă rugby-ul să meargă bine. Toți să își întoarcă fața spre rugby-ul românesc, să ajute fiecare cât poate, ca sămânța asta de rugby care mai e în România să nu se piardă, și să tindem spre un nivel cât mai înalt”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen