Campion mondial cu naționala de rugby a Noii Zeelande în 1987, Steve McDowell (49 de ani) trăiește, de doi ani și jumătate, românește. Antrenorul care a pus umărul la calificarea României la Cupa Mondială din 2011 locuiește în București. „Ca să cunosc și să înțeleg cât mai bine jucătorii cu care lucrez, trebuie să cunosc cultura și mentalitatea țării din care provin. Nu poți face asta decât fiind acolo tot timpul”, punctează el. La două zile după ce România și-a asigurat calificarea la cea de-a șaptea ediție a Cupei Mondiale, l-am întâlnit pe antrenorul „stejarilor”, Steve McDowell, într‑unul dintre locurile sale preferate din București: Parcul Herăstrău. „Vin des aici cu familia, cei mici se dau cu rolele, ieșim la picnic. Îmi amintește de Rotorua, unde m-am născut și am copilărit, o zonă păduroasă a Insulei de Nord”, explică el. Ascultând cum vorbește despre locurile în care s-a născut, te întrebi de ce un străin alege să vină aici. „Toți mă întreabă asta, mai ales românii. E simplu. La un moment dat vrei să împărtășești ceea ce știi și cu alții, iar pentru familia mea este un lucru extraordinar să cunoască o altă cultură și să se adapteze la o nouă viață”, zâmbește el.
Mezina Kesey, profesoară de română
Fostul pilier „All Blacks” nu a venit singur în România, ci împreună cu soția, Michelle, cu cele trei fiice, Kasey (5 ani), Morgan (8 ani) și Tyler (12 ani), și cu fiul, Spencer (11 ani). „Ne-am integrat perfect în comunitatea de aici, copiii merg la Cambridge School din Piața Romană. Facem progrese chiar și la limba română. Kasey ne dă lecții la toți, învață repede urmărind desenele animate”, ne-o prezintă Steve pe mezina familiei. „Ce faci?”, întoarce mogâldeața prezentările într-o română perfectă. „Suntem liniștiți în ceea ce îi privește, și-au făcut prieteni, au o viață destul de activă aici. Cred că cel mai dificil a fost să venim dintr-o casă cu grădină, cu loc de joacă pentru copii, și să ne mutăm într-un apartament”, explică Michelle.
„Traficul? La fel ca în Auckland!”
Steve vorbește degajat despre problemele de care te izbești la tot pasul în București, amuzat parcă de felul în care românii privesc aceste lucruri. Mărturisește că „fentează” blocajul în trafic pentru că îi place să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun: „Traficul e peste tot la fel, și aici, și la Auckland. Dar dacă autobuzele, tramvaiul, metroul vin regulat, de ce să ne plângem?!”. De tramvai se leagă însă și una dintre primele întâmplări de început. „Nu înțelegeam ce este cu cei care vin și cântă. OK, ce zic, ce vor? Până la urmă, te obișnuiești și cu ei. E mai greu când ești cu copiii și ei te întreabă de ce cântă, de ce nu au bani, de ce nu muncesc”, oftează el. E singura dată când privirea i se întunecă când e vorba de viața lui de acum.
„Ciupit” de taximetriști
Apropierea de cultura și de oamenii de aici îl face să treacă cu privirea micile neplăceri de care a avut parte. Primele, chiar de când a pășit în țară, la aeroport: taxiurile. „La început nu mi-am dat seama că îmi cereau triplu pe o cursă. Acum întreb direct cât îmi ia dintr-un loc în altul, și dacă e prea mult, îi zic «La revedere!» și caut altul”, explică el. Nu pare deranjat de acest lucru, dimpotrivă, găsește chiar și argumente pozitive. „Voi, românii, vă judecați prea aspru pentru lucrurile astea care se întâmplă peste tot în lume, peste tot există cei care încearcă să profite. De ce să judeci majoritatea pentru unele excepții?”. În timp ce se joacă cu Kasey și Morgan, vorbește cu entuziasm despre cultura pe care a găsit-o aici, despre cât de mult s-a schimbat viața lor, la peste 17.300 km depărtare de acasă. Dincolo de cuvinte, se creionează imaginea unui cămin liniștit pentru care România nu este doar locul în care muncește, ci și un stil de viață. Un „All Blacks” devenit „stejar”!
Trei motive pentru care iubește România:
1. „Familia e mai unită venind aici, petrecem mai mult timp împreună, este o regulă ca în fiecare seară să ne adunăm la masă și să vorbim despre ziua care a trecut” 2. „Oamenii interesanți pe care i-am întâlnit aici și de la care am aflat istoria acestui popor, cultura incredibilă pe care o aveți” 3. „Legătura cu rugby-ul, pasiunea și preocuparea pentru tot ce înseamnă acest sport aici, oficialii federației cu care lucrez, talentul pentru acest sport al românilor”
PRIMUL CUVÂNT ROSTIT ÎN ROMÂNĂ‚: „Multumesc”
GIGI BECALI: „La început nu știam cine este, ce vrea. Era la toate televiziunile. E un personaj interesant, dar nu știu de ce se fac toate acele schimbări la echipă. Timișoara e o formație mai constantă și nu apare nimeni de acolo non-stop pe post”
VIOLENȚA PE STADIOANE: „Nu înțeleg manifestările acestea. Nu mă tentează să merg la un meci de fotbal. Dacă nu port culoarea care trebuie, sau tricoul? Cât despre cei mici, nu i-aș duce niciodată. La rugby, la pub, bei o bere cu cel care ține cu echipa adversă, nu îi dai în cap”
MULT FOTBAL, PUȚIN RUGBY LA TV: „Nu e frustrant să văd raportul acesta la televizor pentru că vin dintr-o țară unde e exact invers”
IMPRESIE: „Este incredibil să vezi ce aranjate sunt femeile la prima oră a dimineții, pentru că la noi, în Noua Zeelandă, toți sunt în trening, abia spre după-amiază lumea se aranjează”
LIPSCANI: „Aș sta ore întregi aici, să urmăresc detaliile de pe fiecare construcție. Îmi place atmosfera care e pe străzi, senzația aceea de timpuri de altădată. Sunt clădiri aici mai vechi decât comunitatea din Noua Zeelandă”
BUCUREȘTI: „Sunt mulți care se plâng de acest oraș. Totul ține de alegerile pe care le faci. Dacă nu îți place aici, poți pleca. Eu cred că întotdeauna trebuie să vezi punctele pozitive din ceea ce se întâmplă. Îmi place orașul, atmosfera, totul”
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER