Alimentele donate de FRR pleacă mâine spre zonele afectate de ninsori

  • Publicat:
  • Actualizat:
Alimentele donate de FRR pleacă mâine spre zonele afectate de ninsori

Produsele alimentare donate de Federatia Română de Rugby vor fi transportate de Jandarmeria Română către zonele afectate de ninsori. Mâine, începând cu ora 09:00, reprezentanții FRR și cei ai Jandarmeriei vor încarca în mașini speciale produsele, urmând ca acestea să fie trimise către zonele grav afectate de intemperiile vremii.

Jandarmeria va ridica două tone de faină, două tone de zahăr, 500 de litri de ulei, 500 kg de dulciuri, 800 de conserve, 300 kg de orez, o tonă de mălai și peste 3000 de litri de apă plată și minerală. Toate aceste produse sunt donate de FRR. O parte din ele deja sunt la sediul Federației, urmând ca restul sa fie aduse în această seară. Țin să le mulțumesc tuturor jucătorilor și conducătorilor care azi au ajutat la deszăpezire atât în București, dar și în țară, și care vor continua cu aceste acțiuni și în zilele urmatoare”, a declarat președintele FRR, Alin Petrache.

Pe aceeași temă
Prima declarație a Prodancei după ce Reghe a anunțat că divorțează: "AM..." Reacția ei e greu de înțeles

Cioban român, ajuns ţintă pentru Mafia din Sicilia. Motivul pentru care mafioţii au jurat că îl vor ucide

Gestul lui Ronaldo a fost ironizat după meciul de pe Naţional Arena. Ce a făcut Andriy Yarmolenko

„Da, el e, azi vorbim cu el!” Becali a spus tot! Atacantul cu care negociaza chiar acum FCSB

Slăbește mâncând! 17 alimente care reduc pofta de mâncare

E bomba bombelor în showbizz. Anamaria Prodan și Reghecampf divorțează!

Scandal uriaș la vila Aneimaria Prodan și a lui Reghecampf, înaintea anunțului despre divorț. A intervenit și Poliția

Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța

Scandal-monstru la Chefi la cuțite: 'Cel mai frustrat concurent din sezonul 9' - Ștefan a răbufnit

Un cercetător RUS a vrut să demonstreze ceva ȘOCANT legat de Coca-Cola. Rezultatul a fost teribil

Zlatan Ibrahimovic le-a arătat jurnaliştilor iPhone-ul lui său. Surpriza pe care au avut-o

Prodanca și Reghe DIVORȚEAZĂ! Care e motivul despărțirii, după 15 ani de căsnicie

O nouă gravidă în showbiz. O vedetă de la Pro TV, cu testul de sarcină pe internet!

TRAGEDIE fără margini în presă! Informația a fost anunţată de parchet. Toată țara e în stare de ȘOC

Faliment de răsunet în România. Bătălia este aprigă

Are 22 de ani și va moșteni imperiul Apple. Cum arată Eve Jobs, fiica lui Steve Jobs

De ce fură hoții, de fapt, mașini vechi, aparent fără valoare. Miza este URIAȘĂ!

Scandalul Coca-Cola de la Euro 2020. Produsele dubioase pe care Cristiano Ronaldo le-a promovat în trecut

NEWS ALERT. Ploile nu se opresc. ANM a emis un Cod portocaliu de ploi abundente în 12 judeţe din ţară şi Cod galben în mare parte din ţară

BANCUL ZILEI – Femeile satisfăcute și afaceristul ingenios

Întrebare pentru Putin: „De ce vă este frică, domnule preşedinte?” Care a fost răspunsul liderului rus

Lovitură pe piața media. Unul dintre cele mai noi posturi din România își pierde vedeta principală

Andreea Mantea a mărturisit că a fost bătută de tatăl fiului ei, Cristi Mitrea: ”Câte am îndurat, chiar și cu el în pântec”

Start la plajă! S-a dat proba costumelor de baie și avem cele mai HOT imagini

Cum se fură combustibil la benzinăriile din România. Mii de litri valorificați de angajați

FOTO. Otniela, fosta vedetă de la PRO TV, apariție incendiară pe plajă! Și-a arătat complet corpul în costum de baie

FOTO. Imagini incendiare cu Ana Baniciu! Cum arată în costum de baie fata celebrului cântăreț Mircea Baniciu