NHL și MLB,** pe butoiul cu pulbere

  • Publicat:
  • Actualizat:
NHL și MLB,** pe butoiul cu pulbere







După ce cuplul Richard și Sandra Thomas a fost arestat marți pentru trafic de substanțe anabolizante, poliția statului Florida a descoperit la reședința acestora din Lakeland câteva mii de doze de steroizi în valoare de 200.000 dolari, informează publicația americană Tampa Tribune.

În urma interogatoriului, Richard Thomas s-a lăudat chiar că anabolizantele erau comercializate în rândul sportivilor de performanță. Fără a da numele acestora, dealerul a precizat că două dintre cluburile sale unde avea clienți fideli erau Washington Capitals și Washington Nationals, primul înscris în NHL (hochei), iar al doilea în MLB (baseball).

Numiți un sport anume, iar eu vă voi spune nume de atleți care îl practică și cărora le-am vândut steroizi”, a declarat Richard Thomas, citat de sursa menționată.

Pe lângă dozele de anabolizante, soților Thomas le-au fost confiscate mai multe arme de foc, despre care acuzații au spus că le foloseau pentru protecția personală.

Pe aceeași temă
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
Ramona de la Neatza, gafa deceniului! Fustița i-a jucat feste și a rămas cu totul la vedere
COMPILAŢIE Imaginile pe care nu credeai să le vezi vreodată. Ce-au surprins camerele
COMPILAŢIE Imaginile pe care nu credeai să le vezi vreodată. Ce-au surprins camerele
Valeriu Gheorghiţă explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. „Imunitatea de grup va fi mult mai mare”
Valeriu Gheorghiţă explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. „Imunitatea de grup va fi mult mai…
Rico Verhoeven este de neoprit! L-a învins pe Jamal cu un ochi închis după ce a încasat o lovitură dură! Imagini cu impact emoțional
Rico Verhoeven este de neoprit! L-a învins pe Jamal cu un ochi închis după ce a încasat o lovitură dură!…
Cât costă cea mai ieftină Dacia Duster cu transmisie automată pe Mobile.de. Nemții au înnebunit!
Cât costă cea mai ieftină Dacia Duster cu transmisie automată pe Mobile.de. Nemții au înnebunit!
Legături bolnăvicioase. Ce e dispusă să accepte Anamaria Prodan după divorțul de Reghe
Legături bolnăvicioase. Ce e dispusă să accepte Anamaria Prodan după divorțul de Reghe
Se întâmplă în aceste momente în România! Medicii au făcut anunțul!
Se întâmplă în aceste momente în România! Medicii au făcut anunțul!
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”
L-am jucat, dar nu am bănuit niciodată. Acest joc ascunde un mare secret
L-am jucat, dar nu am bănuit niciodată. Acest joc ascunde un mare secret
Raed Arafat, ANUNȚ HALUCINANT despre persoanele nevaccinate
Raed Arafat, ANUNȚ HALUCINANT despre persoanele nevaccinate
Simona Halep, premieră negativă după șapte ani. Românca a recunoscut: 'Nu am nicio șansă'
Simona Halep, premieră negativă după șapte ani. Românca a recunoscut: 'Nu am nicio șansă'
ANUNT BOMBA despre a treia doză de Pfizer! Ce efect are asupra tinerilor
ANUNT BOMBA despre a treia doză de Pfizer! Ce efect are asupra tinerilor
Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep să acorde bonusuri consistente la angajare pentru specialiştii seniori, mai greu de găsit pe piaţă, în timp ce în fabrici şi în supermarketuri bonusurile de prezenţă au devenit o normalitate
Un nou tip de beneficiu face furori în rândul IT-ştilor: bonusul de „bun-venit“ în companie. Unele companii din IT încep…
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome
O echipă Observator s-a întors la secţia ATI de la Marius Nasta, la o săptămână după ce a filmat imagini de coşmar. Câţi pacienţi mai sunt în viaţă
O echipă Observator s-a întors la secţia ATI de la Marius Nasta, la o săptămână după ce a filmat imagini…
Cinci oferte Altex din 26 octombrie care chiar merită atenția ta
Cinci oferte Altex din 26 octombrie care chiar merită atenția ta
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a fost capturat într-o operaţiune cu sute de membri ai trupelor speciale şi 22 de elicoptere
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a…
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Explicaţia halucinantă a notelor de 10 obţinute la contestaţie de candidaţii
din Prahova care au susţinut examen la şcolile de jandarmi
Explicaţia halucinantă a notelor de 10 obţinute la contestaţie de candidaţii din Prahova care au susţinut examen la şcolile de…
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Alexandra Bodi, regina Tik Tok-ului de la Acces Direct s-a despărțit de soțul ei, Ionuț. Tânăra s-a afișat deja cu un alt bărbat / FOTO
Alexandra Bodi, regina Tik Tok-ului de la Acces Direct s-a despărțit de soțul ei, Ionuț. Tânăra s-a afișat deja cu…
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Skoda elimină din gamă un model foarte apreciat de familiști. Fanii mărcii sunt revoltați
Skoda elimină din gamă un model foarte apreciat de familiști. Fanii mărcii sunt revoltați
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy