„Lupii” atacă la Paris. „Bucureștiul este o echipă puternică”, spun francezii. Stade Francais – Lupii București, sâmbătă, de la 16:00

  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționata „Lupii” București, echipă ce reprezintă România în Challenge Cup, va debuta sâmbătă, 17 ianuarie, în noul an rugbistic. Astfel, românii vor întâlni la Paris, pe Stade Francais, într-un meci ce contează pentru etapa a cincea din grupele Challenge. Întâlnirea este programată la ora 16:00, pe Stade „Jean -Bouin”.

Stade Francais a disputat deja două meciuri în acest an și se află pe locul secund în Top 14, prima ligă franceză, cu 50 de puncte. Mai mult, adversarii „Lupilor” au reușit să facă scorul etapei trecute în campionat, după ce au învins cu 49-13, pe Castres.

Francezii au câștigat greu meciul tur disputat pe 25 octombrie, pe o ninsoare abundentă, la București, cu 13-9 și se așteaptă la o întâlnire dificilă și pe teren propriu. „București este o echipă puternică cu individualități foarte bune, mai ales fundașul Eugene Jantjies care este foarte bun. Trebuie să ne apărăm cât mai bine ca să ne putem face jocul și să ținem cât mai mult balonul, așa cum am făcut în campionat”, a declarat mijlocașul la deschidere Vincent Mallet, pentru rugyrama.fr . Aflată pe locul trei în grupă, Stade Francis mai poate păstra șanse teoretice de calificare dacă va câștiga meciul cu „Lupii”, cu bonus ofensiv.

  • Selecționata „Lupilor” este prima echipă românească care joacă la Paris, după atentatele teroriste din 7 ianuarie ce au avut loc la sediul redacției de satiră Charlie Hebdo, atacuri soldate cu 12 victime.


„Lupii” au ajuns joi la Paris și l-au avut ghid în capitala Franței, pe căpitanul României, Mihai Macovei, ce joacă la Massy
 

„Lupii” București: 1. Petru Tamba, 2. Otar Turashvili, 3. Vlad Bădălicescu, 4. Petre Neacșu, 5. Cornel Tatu, 6. Johan van Heerden, 7. Constantin Ene, 8. Răzvan Ailenei – 9. Florin Surugiu, 10. Florin Vlaicu – 11. Ionuț Botezatu, 12. Csaba Gal (c), 13. Robert Dascălu, 14. Florin Ioniță, 15. Dan Stătulescu. Rezerve: 16. Alexandru Oancea, 17. Silviu Vasiliu, 18. Constantin Pristaviță, 19. Onal Agiacai, 20. Mihai Dico, 21. Grigoraș Diaconescu, 22. Marian Apostol 23. Robert Neagu.

Stade Francais: 1. Romain Frou, 2. Zurabi Zhvania, 3. Adrien Oleon, 4. Paul Gabrillagues, 5. Juan Cruz Guillemain, 6 Nicolas Garrault,  8. Jono Ross, 7. Mathieu De Giovanni, 9. Julien Tomas, 10. Vincent Mallet, 11. Djibril Camara, 12. Mayer Bosman, 13. Jeremy Sinzelle, 14. Digby Ioane, 15. Paul Williams. Rezerve: 16. Sofiane Chellat, 17. Sakaria Taulafo, 18. Davit Kubriashvili, 19. Julien Nibert, 20. Matthieru Ugena, 21. Julien Dupuy, 22. Morne Steyn, 23. Hugh Pyle.

Clasament Grupa a III-a
1. Gwent Dragons   4    3    0     1    170-79    16p
2. Newcastle            4    3    0     1     127-99    15p
3. Stade Francais    4    2    0     2     89-101    10p
4. Lupii București    4    0     0     4     55-162     1p

În celălalt meci al grupei, Newcastle Falcons  va întâlni Newport Gwent Dragons.
 

Meciul Stade Francais –  „Lupii” București, în cifre:

  • 5 este numărul de întâlniri dintre cele două echipe, toate terminate cu victoria celor de la Stade Francais
  • 7 este numărul de eseuri înscrise de „Lupi” în acest sezon al Challenge Cup. 9 eseuri au marcat francezii
  • 55 de puncte au marcat „Lupii” în acest sezon al Challenge Cup, față de 89 ale francezilor
  • 60% este procentajul transformărilor reușite de români, 89% este procentajul celor de la Stade Francais
  • 52 de puncte au înscris românii în meciurile cu Stade Francais, în timp ce jucătorii din Paris au înscris 160 de puncte românilor


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup