România a bătut Slovacia cu 29-27

În ultimul joc amical, înaintea barajului cu Muntenegru pentru calificarea la CM 2009, România a bătut în această seară, la Levice, naționala Slovaciei cu 29-27. Tricolorii au început ca din tun desprinzându-se la 6-1 în minutul 5, dar pe fondul unor nesincronizări , Slovacia a revenit în joc și chiar a preluat conducerea.
România a bătut Slovacia cu 29-27

În ultimul joc amical, înaintea barajului cu Muntenegru pentru  calificarea la CM 2009, România a bătut în această seară, la Levice, naționala Slovaciei cu 29-27. Tricolorii au început ca din tun desprinzându-se la 6-1 în minutul 5, dar pe fondul unor nesincronizări , Slovacia a revenit în joc  și chiar a preluat conducerea. Ceva mai exactă în defensivă și cu un Valentin Ghionea  (10 goluri) încântător pe atac, România a revenit pe tabela de marcaj și a intrat la cabine cu un avantaj de 2 goluri (18-16).

În actul secund, naționala țării noastre nu a mai cedat inițiativa, cu mici excepții, având permanent controlul jocului. Apărarea s-a legat tot mai bine, iar portarul Rudi Stănescu a susținut-o prin multe intervenții de efect.  România s-a pregatit și în condițiile unui arbitraj ostil, jucând nu mai puțin de 12  minute în inferioritate numerică. La final, tricolorii s-au impus cu 29-27 și privesc cu încredere spre barajul cu Muntenegru. Tricolorii revin astăzi la Oradea, lotului urmând să i se alăture și pivotul Rică Pârâianu.

 

Am avut o concentare mai bună astăzi, în special la finalizare. Per total am făcut 2 jocuri bune în fața Slovaciei, care ne dau speranțe pentru calificarea la CM ”ne-a declarat selectionerul Aihan Omer

 

România a mizat pe Popescu (2 intervenții), Stănescu (14 int.), Levente (2 int) – portari; Buricea 1, Șania 1, Stavrositu 1, Rohozneanu , Ciubotariu, Ghionea 10, Timofte 4, Toma 2, Iacob 3, Petrea 1, Irimescu 3, Savenco 2, Mureșan , Nicolae 1

 

articol scris de Marius Huțu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]