Echipa ideală a sezonului în Liga Zimbrilor la handbal! ProSport a definitivat cel mai bun „7” al ediției 2020-2021 | ANCHETĂ

Redactor:
Marius Hutu
Echipa ideală a sezonului în Liga Zimbrilor la handbal! ProSport a definitivat cel mai bun  „7” al ediției 2020-2021 | ANCHETĂ
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa ideală a sezonului în Liga Zimbrilor la handbal cuprinde jucători de la șase formații, conform unei anchete ProSport.

Cel mai bun „7” a fost realizat pe baza opțiunilor adunate de la cei 15 antrenori care au încheiat sezonul în întrecerea masculină.

Ancheta ProSport cu privire la superlativele unui sezon de handbal a ajuns la a 5-a ediție.

Echipa ideală a sezonului în Liga Zimbrilor la handbal! ProSport a definitivat cel mai bun  „7” al ediției 2020-2021

Liga Zimbrilor a ajuns la final, după un sezon complicat pentru toată lumea. Dinamo București și-a trecut în cont al 5-lea titlu consecutiv. Potaissa Turda și HC Dobrogea Sud Constanța au însoțit-o pe podium. La ora bilanțurilor, ProSport vine cu superlativele sezonului intern masculin.

La fel ca și în anii precedenți, am întocmit cel mai bun „7”, dar am desemnat și MVP-ul. De asemenea, o distincție specială îl are în prim-plan pe cel mai bun tânăr jucător din campionat (U23). Pentru ca acest top să aibă o valoare cât mai apropiată de adevăr, i-am consultat pe cei 15 antrenori principali care au încheiat sezonul și care au simțit practic raportul de forțe din teren.

Cum a arătat echipa ideală în sezonul 2019-2020.

Din echipa ideală de anul trecut, doar doi jucători și-au păstrat locurile, este vorba despre portarul Saeid Heidarirad și apărătorul Dan Savenco. Acesta din urmă a fost votat pentru al patrulea an cel mai bun jucător de apărare. Este singurul care se poate lăuda cu o asemenea performanță.

Cum a arătat echipa ideală în sezonul 2018-2019 (alcătuită cu sprijinul Sindicatului Handbaliștilor din România).

Cum a arătat echipa ideală în sezonul 2017-2018.

Cum a arătat echipa ideală în sezonul 2016-2017.

Doar trei jucători de pe „tabla de handbal” au adunat mai mult de 50% din voturile antrenorilor, pe posturile pe care evoluează. Este vorba despre portarul Saeid Heidarirad (Dinamo) și interii Raul Nantes Campos (CSM București) și Cristi Ghiță (Potaissa Turda).

Dar haideți să vedem cum arată echipa ideală în ancheta ProSport:

Portar: Saeid Heidarirad (Dinamo)

Saeid Heidarirad a fost probabil și cel mai bun om al echipei Dinamo în acest sezon, care și-a trecut în cont al 17-lea titlu. El a primit 60% din voturi pentru acest post (9 din 16). Ionuț Iancu (HC Dobrogea Sud) și Valentin Petrila (CSM Vaslui) au fost ceilalți doi portari nominalizați.

Extremă stânga: Filip Marijanovic (CSM Focșani)

Jucătorul de la Focșani a făcut un alt sezon foarte bun în Liga Zimbrilor, după ce în ultimii ani s-a remarcat la Timișoara. El a revenit în echipa ideală după o pauză de un an. Marijanovic a avut o luptă aprigă cu Alexandru Asoltanei (Dinamo) pentru această poziție: 6-5 la voturi. Au mai fost nominalizați Nicușor Negru (Dinamo), Sergio Monteiro de Barros (Poli) și Răzvan Pavel (Potaissa Turda).

Inter stânga: Raul Nantes Campos (CSM București)

Nantes Raul Campos a prins un sezon foarte bun la CSM București © FOTO: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Brazilianul a câștigat fără drept de apel titlul de cel mai bun inter stânga, având 10 voturi din 15 opțiuni exprimate. Asta în condițiile în care i-a avut adversari pe post pe Ante Kuduz (Dinamo) și Vitaly Komogorov (HC Dobrogea Sud Constanța). Alături de cei trei jucători străini a fost nominalizat și un român pe postul de inter stânga, Andrei Buzle (Minaur).

Centru: Călin Căbuț (Minaur Baia Mare)

Călin Căbuț devine o certitudine în Liga Zimbrilor. Jucătorul de la Minaur a primit 7 voturi din 15. Au mai fost nominalizați pentru postul de centru Irakli Kbilashvili (CSM Reșița), Ciprian Șandru (HC Dobrogea Sud Constanța), Marius Szoke (Potaissa Turda), Cristian Fenici (Poli) și  Henrique Teixeira (CSM București).

Inter dreapta: Cristi Ghiță (Potaissa Turda)

Golgheterul echipei din Turda și-a făcut loc și în echipa ideală, reușind să învingă un jucător de calibru, pe Amine Bannour, cu 8-4 la voturi. Javier Humet (Dinamo), Marius Sadoveac (Poli) și Florin Acatrinei (CSM Vaslui) au primit la rândul lor câte o nominalizare.

Extremă dreapta: Ionuț Nistor (HC Dobrogea Sud Constanța)

Destul de clar a câștigat și Ionuț Nistor, care a făcut un sezon foarte bun la Constanța. El a primit 6 voturi, față de Răzvan Gavriloaia (Dinamo) și Gabriel Bujor (CSM Bacău), care au avut câte 3 opțiuni. Tomas Cip (Minaur), Liviu Mironescu (CS HC Buzău) și Andrei Mihalcea (Steaua) au fost la rândul lor votați.

Pivot: Adrian Rotaru (CSM București)

Pivotul de la CSM București a câștigat cea mai echilibrată bătălie pentru un post în echipa ideală. Adrian Rotaru a avut 5 voturi, dar la final alți 3 jucători au avut câte 3 voturi. Rotaru s-a aflat în luptă cu Gabriel Dumitriu (Dunărea Călărași), Nemanja Grbovic (Steaua) și Mamdouh Shebib (Dinamo). O nominalizare a primit și Zamfir Dumitrana (CS HC Buzău).

Cei mai buni apărători: Andrei Savenco (Dinamo) și Robert Militaru (CSM București)

Andrei Savenco este apreciat în Liga Zimbrilor pentru evoluțiile lui la Dinamo

Un caz special l-am avut la cel mai bun apărător, pentru că Andrei Savenco și Robert Militaru au adunat același număr de voturi, câte 4. Așadar, ambii jucători vor rămâne în istoria acestui sezon ca fiind cei mai buni handbaliști de apărare. Voturi au mai primit Radu Lazăr (Potaissa Turda), Marius Ragea (CSM Focșani), Alireza Mousavi (Dinamo), Nebojsa Simovic (HC Dobrogea), Martin Johansson (Steaua).

Tot azi, ProSport va prezenta și topul celor mai buni 5 jucători din Liga Zimbrilor (ierarhia la MVP), dar și cel mai bun tânăr handbalist (sub 23 de ani).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…