Regina Balului! Yuliya Dumanska a făcut furori la Gala Premiilor Handbalului Românesc. Alexandru Csepreghi, cel mai bun jucător la masculin

Redactor:
Marius Hutu
Regina Balului! Yuliya Dumanska a făcut furori la Gala Premiilor Handbalului Românesc. Alexandru Csepreghi, cel mai bun jucător la masculin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Yuliya Dumanska și Alexandru Csepreghi au fost desemnați cei mai buni jucători în România la finalul sezonului 2018-2019, în cadrul Galei Premiilor Handbalului Românesc 2019, organizată de Sindicatul Național al Handbaliștilor din România (SNHR). Cei doi sportivi au câștigat în urma voturilor exprimate de peste 1.200 de jucători și antrenori. Cu această ocazie au fost prezentate și echipele ideale, iar Vâlcea și Dinamo, campioanele României, au avut cei mai mulți reprezentanți.

Fără doar și poate, jucătoarele au fost în centrul atenției. Cunoscute în echipamentul de joc, sportivele au venit la Gala Handbalului ca adevărate fotomodele și au făcut față cu brio într-o seară specială, încărcată cu multe emoții. Yuliya Dumanska a fost „Regina Balului” din toate punctele de vedere, atât prin apariția vestimentară, cât și prin faptul că a fost sportivul din România cel mai premiat la sfârșitul sezonului 2018-2019 (trei premii speciale). Jucătoarea de la Rm. Vâlcea a fost desemnată inclusiv MVP.

Pregătirea ținutei pentru această gală a fost destul de solicitantă, a mărturisit Yuliya Dumanska: „Este greu să-ți cumperi o rochie, o ținută frumoasă, pentru că noi suntem foarte înalte. Dar îmi place să mă îmbrac așa, cum am venit și la această gală”. Portarul SCM Rm. Vâlcea a mai spus că a avut un an perfect: „Sincer, nu mă așteptam la aceste premii speciale, eu am încercat doar să-mi fac datoria pe teren. Sunt foarte fericită și mulțumită, pot spune că este anul perfect pentru mine. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, în special colegelor mele, fără ele nu aș fi reușit să iau aceste premii”.

„Le mulțumesc colegilor și antrenorilor că au avut răbdare și mi-au dat încredere. Sperăm ca la anul Minaur să aibă rezultate mult mai bune, în primul rând să fie în play-off, s-au făcut și câteva transferuri bune. Sunt mândru că am semnat din nou la Baia Mare și vreau să fac rezultate cu această echipă”, a declarat și Alexandru Csepreghi, MVP-ul sectorului masculin.

Sorina Tîrcă, desemnată cea mai bună tânără handbalistă din România, a fost prezentă la gală alături de mama ei, Mariana Tîrcă, și prietenul Gicu Grozav. „Contează foarte mult susținerea lor, pentru că ei îmi dau multă încredere și în teren”, a mărturisit tânăra jucătoare. Ea a primit oferte din străinătate, inclusiv de la Podravka, dar a precizat că se simte bine acasă, la Brașov. „Am avut un sezon foarte dificil, dar mă bucur că ne-am calificat în cupele europene, pentru noi înseamnă foarte mult. Vreau să cresc în continuare aici, nu mă gândesc la plecare. Nu mă simt un lider la echipă, fiecare își aduce aportul la rezultate”, a mai spus Sorina.

Echipa feminină ideală la sfârșitul sezonului 2018-2019:

  • Portar: Yuliya Dumanska (SCM Rm. Vâlcea)
  • Extremă stânga: Cristina Florică (SCM Rm. Vâlcea)
  • Inter stânga: Iryna Glibko (SCM Rm. Vâlcea)
  • Centru: Andrea Lekic (CSM București)
  • Inter dreapta: Almudena Rodriguez (Gloria Bistrița)
  • Extremă dreapta: Jovanka Radicevic (CSM București)
  • Pivot: Lorena Ostase (CSM Slatina)
  • Apărătoare: Samara da Silva (SCM Rm. Vâlcea)
  • MVP: Yuliya Dumanska (SCM Rm. Vâlcea)
  • U21: Sorina Tîrcă (Corona Brașov)
  • Cea mai bună jucătoare străină: Iryna Glibko (SCM Rm. Vâlcea)
  • Antrenor: Florentin Pera (SCM Rm. Vâlcea)
  • Conducător: Marius Pintea (Gloria Bistrița)

Echipa masculină ideală la sfârșitul sezonului 2018-2019:

  • Portar: Ionuț Iancu (HC Dobrogea Sud Constanța)
  • Extremă stânga: Filip Marijanovic (Poli Timișoara)
  • Inter stânga: Vitaly Komogorov (Dinamo)
  • Centru: Cristian Fenici (Poli Timișoara)
  • Inter dreapta: Amine Bannour (Dinamo)
  • Extremă dreapta: Ionuț Georgescu (Steaua)
  • Pivot: Zoran Nikolic (HC Dobrogea Sud Constanța)
  • Apărător: Andrei Savenco (Dinamo)
  • MVP: Alexandru Csepreghi (Minaur)
  • U21: Ionuț Broască (Dunărea Călărași)
  • Cel mai bun jucător străin: Amine Bannour (Dinamo)
  • Antrenor: Constantin Ștefan (Dinamo)
  • Conducător: Rudi Stănescu (HCDS Constanța)

Pe baza voturilor exprimate de fani, Yuliya Dumanska (SCM Rm. Vâlcea) și Dalibor Cutura (HCDS Constanța) au fost desemnați cei mai populari jucători din Ligile Naționale.

De asemenea, arbitrii Bogdan Stark și Romeo Ștefan au fost desemnați cel mai bun cuplu din România în sezonul recent încheiat.

Un premiu special a fost acordat Iuliei Borcan (15 ani), o jucătoare care impresionează de 4 ani la Slavia Praga. Ea a fost adusă special din Cehia pentru a fi prezentă la Gala Premiilor. Viorel Mazilu a mărturisit că a rămas impresionat atunci când a întrebat-o de ce nu joacă pentru naționala Cehiei? „Răspunsul ei a fost sec! >. Nu știu dacă aceste cuvinte vă emoționează, dar pe mine m-au făcut să-mi tremure picioarele. Este foarte talentată, muncitoare și va avea toate șansele să ajungă acolo unde își dorește”, a povestit Mazilu.

Sindicatul Handbaliștilor din România a mai acordat câteva premii speciale pentru întreaga carieră handbalistică. Astfel, au fost premiați Mariana Tîrcă (golgheterul all-time al naționalei feminine), Narcisa Lecușanu (vicecampioană mondială și membru în Board-ul Executiv al IHF), Cristian Gațu (dublu campion mondial), Ștefan Birtalan (dublu campion mondial), Constantin Din și Sorin Dinu (cel mai bun cuplu de arbitri români din ultimii 15 ani), George Buricea (de 10 ori campion național în România).

Pentru prima dată în România, jucătorii, antrenorii și conducătorii au avut parte de o Gală a Handbalului, în cadrul căreia au fost premiați cei mai buni sportivi. Evenimentul desfășurat joi seara, la Fratelli Studio din București, a cărui amfitrioni au fost Mihai Georgescu alias Miță (Bere Gratis) și Dumitru Costin, a adunat aproximativ 200 de personalități din lumea handbalului, inclusiv reprezentanți ai celor mai importante cluburi în sezonul recent încheiat. Au lipsit, totuși, șefii Federației Române de Handbal și oamenii de decizie de la CSM București și Steaua, dintre cluburile care ar fi putut ajunge lejer la eveniment.

„Am dorit să extindem un mecanism de evaluare anuală a performanțelor într-o disciplină sportivă, pe care îl aplicăm la fotbal de câțiva ani. Cerem fiecărui sportiv aflat în activitate, să voteze, să aprecieze personal cele mai bune nume din sportul pe care îl practică, pe care fiecare post. După 4 ani de experiență în fotbal, am trecut și în zona handbalului”, a prezentat Dumitru Costin, președintele BNS, cum s-a născut ideea de a desemna superlativele sezonului 2018-2019.

  • „Cât am fost sportiv, manager la clubul Steaua, nu am avut parte de așa ceva. Fiecare țară europeană face așa ceva, așa că am spus de ce nu am putea să organizăm și noi. Mă bucur nespus de mult pentru că sportivii au înțeles mesajul nostru și încercăm să le oferim în fiecare an o gală de care handbalul românesc are nevoie”, Viorel Mazilu, secretar general SHR

185 de handbaliști au aderat deja la Sindicatul Handbaliștilor din România

1250 de voturi au fost exprimate pentru desemnarea echipelor ideale.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×