Discursul Amaliei Puflea care a emoționat întreaga sală la Gala Mari Sportivi! „Cea mai frumoasă poveste a sportului românesc va învinge. Hai România” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sportiva Amalia Puflea, gimnasta de doar 15 ani, a primit la Gala Mari Sportivi, organizată de Prosport, Premiul pentru Excelență în sport în 2022.

Este medaliată cu aur la Festivalul Olimpic al Tineretului European (la sol, bârnă și pe echipe) şi campioană europeană de junioare, la sol, la Campionatul European de la Munchen.

ProSport a prezentat în anul 2022 abuzurile la care a fost supusă de antrenori la Deva, ceea ce i-a atras oprobiul FR de Gimnastică.

Discursul Amaliei Puflea care a emoționat întreaga sală la Gala Prosport! Cea mai frumoasă poveste a sportului românesc va învinge. Hai România” | VIDEO

Discursul sportivei la Gala ProSport i-a emoționat pe cei prezenți la eveniment:

„Mulțumesc pentru invitație. Și vreau să vă mai spun că cea mai frumoasă poveste a sportului românesc va învinge. Vreau să ziceți cu mine, cu toții, Hai România! ….3, 2, 1… Hai România”, a declarat, în aplauzele asistenței, Amalia Puflea.

„A trebuit să vină Amalia Puflea, să se coboare de pe bârnă, să avem cel mai emoționat moment al serii”, a continuat prezentatorul Mihai Morar.

„Cazul Amalia Puflea este un subiect exclusiv ProSport. Am scris despre tot ce s-a întâmplat în cantonamentul de la Deva, mă raliez și eu doamnei Lipă domnule ministru, să rezolvăm rapid cazul Amalia Puflea”, a încheiat Daniel Nazare, senior editor Prosport.

Amalia Puflea (15 ani) a acuzat faptul că a trăit momente de umilință și corecții fizice în cantonamentul de la Deva, iar acum continuă să fie pedepsită. Dezvăluirile ProSport au creat mare vâlvă, iar cazul ei a ajuns pe masa ministrului Sporturilor, Eduard Novak.

Cine altcineva putea s-o lovească? Federația Română de Gimnastică, exact cine ar trebui s-o apere și s-o protejeze.

A fost suspendată din Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…