Chinul din spatele ringului

Chinul din spatele ringului
  • Publicat:

„Până la urmă contează doar jumătatea plină a paharului. Faptul că ești campion. Însă pentru a-ți îndeplini visul trebuie să suferi. Și numai tu știi cât de greu îți e”. Sunt vorbele lui Lucian Bute, campion mondial la box profesionist, categoria supermijlocie.
Românul a acceptat să detalieze ce înseamnă suferința și cum trebuie să treci peste ea. “Pregătirea unui meci începe cu 8-10 săptămâni înainte. Atunci intru într-un ciclu de la care nu mă abat, indiferent ce ar fi”, povestește Lucian. Chinul începe dimineața. La 6:30 e în picioare, pentru că la 7:00 începe primul antrenament. Fizic. Durează două ore și prevede alergări, sprinturi, exerciții cu mingea medicinală, tras de fiare. Intensitatea lui se resimte și pentru că Bute îl face nemâncat, nebăut. “La final sunt frânt. Mănânc niște fructe, beau un suc și mă culc. Până la 12:00 nu mă pot da jos din pat”, mai spune Bute. La prânz mănâncă bine, în special pește sau pui, la grătar, salate, paste.
“Câteodată îmi gătesc singur. Am un grătar acasă, pe balcon, și îmi fac repede o friptură. De multe ori însă merg la restaurant. Eu locuiesc singur și nu are cine să-mi facă de mâncare. Era bună mama aici cu mine”, afirmă boxerul.

„Dacă o lași mai moale, o lași pe barba ta“
După prânz nu se mai culcă. La 14:00 are al doilea antrenament. Tehnico-tactic, adică în ring. E antrenamentul specific de box. Ține tot două ore, iar la sfârșit e din nou rupt. “La box trebuie să te antrenezi mereu la intensitate. Nu e ca în alte sporturi, unde o poți lăsa mai ușor. Dacă o lași ușor, o lași pe barba ta. Și riști aiurea”, e de părere campionul.
Restul zilei și-l petrece normal. Iese în oraș, se uită la un film, citește presa din România pe internet, nimic special. Exceptând faptul că la el ziua se termină la 21:30. La zece seara e deja în lumea viselor. “Șase zile din șapte asta fac. Duminică am liber. Dorm până la 10:00-11:00, merg la biserică, mă duc să fac o saună, mă văd cu prietenii, beau un pahar de vin sau o bere, niciodată tărie, și încerc să uit de box. E ziua spălării creierului”, punctează Bute.

„Ajung să mănânc o banană și un măr pe zi“
Pe măsură ce se apropie meciul, apar emoțiile, nerăbdarea. La sex renunță cam cu o lună înainte de meci, iar chinul se accentuează din cauza cântarului, coșmarul tuturor boxerilor. “Greutatea mea normală este de 84-85 de kilograme și înainte de meci trebuie să am 76. De nouă kilograme scap cam în două săptămâni. Ultimele zile sunt groaznice. Ajung să mănânc câte o banană și un măr și să beau două pahare de apă pe zi. În timpul ăsta mă antrenez la fel. Nici să scuip nu mai pot, mi se umflă limba de la deshidratare. Acelea sunt momentele când vrei să te lași. Să renunți, ca să poți trăi ca un om normal”, crede boxerul.
Odată trecută proba cântarului, Bute primește liber la mâncare. “Mănânc și beau până mă satur. Până la meci nu mai fac nimic. Doar încerc să dorm cât mai mult. Și vorbesc cu mama. E persoana care îmi dă liniște”, ni se destăinuie Bute.

Familia îi dă putere chiar și în ring
La sală vine cu trei ore înainte de meci, iar încălzirea o face cu 40 de minute. Mult stretching, ca să aibă mobilitate. “Când începe meciul uit de tot. Mai aud vocea antrenorului, dar de multe ori fac ce știu eu, nu ce îmi spune el. Sunt decizii pe care le iei în fracțiuni de secundă. Publicul țipă, dar sunt și momente în care îmi vin în cap imagini cu familia, cu prietenii, mă gândesc la Dumnezeu, știu că lumea e cu mine. Atunci lovesc cel mai tare, când îmi aduc aminte că lupt pentru familia mea. Sfârșitul e ca o eliberare. Atunci simți că nu ai îndurat nimic degeaba și uiți de toate. Nu simți nici măcar rănile pe care ți le-a făcut adversarul. Poți să șiroiești de sânge. Nu mai contează. Atunci, în momentele alea, ai satisfacția supremă a victoriei “, încheie Bute.

Declarațiile Campionului mondial IBF

Mi se întâmplă să vreau să mă năpustesc peste adversar, dar mă abțin, pentru că orice greșeală te poate costa decisiv.
Cea mai grea lovitură e la ficat. Practic, te sufoci. Există chiar o vorbă. Din barbă mai râzi, dar din ficat niciodată.
Se spune că un boxer trebuie să sufere pentru a fi rău în ring. Ca să poți lovi puternic, îți trebuie ură. Ură pentru tot ce ai îndurat.

Tags:
Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele