Bruno Icobeț, câștigătorul de la „Românii au talent”: „Ce facem noi este sport!”

Câinele e cel mai bun prieten al omului. Se știe! Dar pentru Bruno Icobeț, câștigătorul de la „Românii au talent”, zicala noastră românească pare că a întrecut deja orice graniță. Pentru el, Ozzy, Blue și Jay sunt mai mult decât prieteni, sunt echipa lui, ființele în care are cea mai mare încredere. Sunt atât de devotați, încât își urmează stăpânul oriunde. Nu fac vreun pas până când nu li se permite, iar o privire spune de fiecare dată mai mult decât o mie de cuvinte. Vorbim despre cățeii care, de curând, au fost desemnați câștigători ai concursului „Românii au talent”. Ozzy (4 ani și 6 luni) și Blue (3 ani și 6 luni) sunt masculi, iar Jay este femela și are doar un an și jumătate. Fac parte din rasa Border Collie, una despre care se spune că este printre cele mai inteligente din lume. Bruno Icobeț a știut asta și a vrut să treacă dincolo de niște jocuri banale: „Am luat lecții de la cei mai buni din lume. Ce facem noi este sport!”.

Domnule Icobeț, cum vă simțiți în postura de cel mai talentat român?
Foarte fericit. Ținând cont că Jay se află într-o perioadă delicată, credeți-mă că nu m-am așteptat nici măcar o secundă să fiu eu cel ales de public.

Cât de mari au fost emoțiile?
Wow! Enorme. Dar cele mari le-am avut în momentul în care am rămas singur cu Vlad Grigorescu (n.r: ocupantul locului doi). Până atunci am încercat să mă conectez foarte mult cu Blue, să rup legătura de dragoste dintre el și Jay (râde) și să îi determin să se concentreze la mesajele vizuale pe care i le transmiteam.

De ce credeți că v-a votat publicul?
Au înțeles mesajul meu. Care a fost următorul: Nu contează cât de ridicat ești pe scara socială, dacă vrei să comunici cu cineva, atunci te cobori la nivelul lui, folosești limbajul adecvat, al semnelor, al mâinilor. Așa și cu cățeii, am fost la nivelul lor. Eu nu dau comenzi, nu poruncesc, eu vorbesc cu ei, îi rog. Plus că am fost îmbrăcat și în straie elegante, în frac și faptul că am simbolizat un lord, cred că a contat de asemenea.

Cum vi s-au schimbat viețile din momentul în care ați luat acest premiu?
A lor mai deloc. Sunt aceiași, poate că au parte de mai mulți copii în parc ce vor să se joace cu ei. A mea în schimb, e total diferită. Sunt mai obosit, sună telefoanele, foarte multe interviuri, deplasări la emisiuni. În schimb știu că tot tsunamiul acesta de simpatie nu va ține prea mult, așa că ei trebuie să se odihnească pentru că sunt extenuați de câtă bucurie au simțit. Plus miile de mâini care îi mângâiau, de fiecare dată se ridicau, se așezau și gândiți-vă că e obositor pentru toată lumea, nu numai pentru ei.

„Recompensă nu înseamnă mâncare”

Cât de greu este să dresezi un câine?
Nu este așa de dificil precum pare. Pentru mine a devenit o relaxare. Greu este la început, în momentul în care nu știi ce să faci cu un câine. Până te antrenezi tu, pentru că trebuie să fii foarte bine pregătit. Câinele nu trebuie să te simtă nesigur, nu are nivel de mijloc, el vede alb sau negru, bine sau rău. Trebuie să îi arăți clar ce vrea de la tine.

Știu că poate nu doriți să ne dezvăluiți tehnica, dar toată lumea se întreabă cum reușiți să comunicați atât de bine? Ei vă urmăresc orice mișcare. Care e metoda?
Nu am vreun secret. Această privire către mine, în permanență, se numește contact vizual nesolicitat în disc dogging, sportul pe care îl practic, adică el se duce la 20-30 metri depărtare, iar eu am nevoie să-mi facă la stânga sau la dreapta, să fie atent că îi arunc un disc. Dar dacă nu se uită la mine, nu reușesc nimic. Plus că eu am descoperit că ei de mititei mă priveau doar pe mine și i-am recompensat tot timpul. Să știți că recomenpensă nu înseamnă mâncare, ci poate o minge, un disc sau chiar eu, pentru că i-am luat și i-am mângâiat, i-am pupat. Ei au învățat că se întâmplă lucruri minunate atunci când mă uit eu la ei, asta a fost prima cheie. Apoi faptul că lucrez cu mâinile libere, ei îmi urmăresc mâinile. Totul pleacă de la poziția piciorului, a mâinii, a șoldului, umărului, capului. Urmăresc foarte bine toate acestea, iar când mă mișc, se mișcă și ei în poziția inversă. Dacă eu mă duc în dreapta, ei se vor îndrepta către stânga, iar dacă mișc genunchii, vor trece în partea cealaltă. Toate acestea, uitându-se la mine în permanență.

De unde ați învățat toate acestea?
Am lucrat cu Ron Watson. Este head-trainer la Positive Vibe din New York. Îl consider cel mai bun trainer de la ora aceasta. Un sportiv extraordinar.
(Interviul ne este întrerupt de mai mulți câini care se îndreaptă în viteză către cei trei. Stăpânul îi ține pe loc pe ai săi, iar dintr-o privire și un strigăt, cei aproximativ 10 de maidanezi fac imediat cale întoarsă)

„Nu-mi place Cesar!”

Cât de grele vă sunt astfel de momente. Sunt totuși trei de ținut…
În mod normal i-aș lăsa să se întâlnească cu ceilalți, dar nu vreau să fac deranj aici. Blue de exemplu este săgeată, e câine sportiv și n-am chef de o încăierare cu cei de pe stradă pentru că i-ar putea afecta vreun mușchi și apoi i-ar fi fatal. De aceea sunt atent tot timpul, numai cu ochii pe ei, nu văd lumea pe stradă, doar la căței mă uit.

Se vede că aveți o legătură extrem de strânsă cu ei…
Da. Am patru ani și jumătate de când am început să lucrez cu câinii. Atunci l-am luat pe Blue, avea două luni, pe Ozzie cu un an mai târziu, iar pe Jay de un an și jumătate.

La Cesar v-ați uitat, dresorul de pe National Geographic?
Nu-mi place deloc. Folosește metode foarte dure, îi lovește. Cine vrea să ajungă unde am ajuns eu, nu trebuie să uziteze de metode compulsorii.

Au un tratament special de când au câștigat „Românii au talent”?
Nu. Îi hrănesc ca și până acum. Și înainte erau hrăniți foarte bine. Pentru mine, faptul că m-au ajutat, pentru că ei au fost cei care au câștigat, înseamnă să fiu fericit, să le arăt bucuria mea. Ei pe mine mă vor, nu vreun os special. (Ozzy aprobă print-un lătrat scurt)

V-a venit cumva vreo ofertă să-i vindeți?
Nu. Și foarte bine că nu s-a întâmplat asta. Fiecare dintre acești câini, în momentul actual, lăsând la o parte valoarea pe care o au ei, în bani valorează 40.000 de euro. Dar nu au preț! Sunt nestematele mele.

Sunteți microbist?
Nu. Îmi pare foarte rău, dar am preferat să-mi canalizez energia asupra acestui sport. Stau destul în fața calculatorului, nu mai vreau să mai stau și în fața televizorului. Înjur destul în momentul în care nu îmi iese un cod, de ce să mă mai duc să fac același lucru și pe stadion? Nu vreau să mă mai enervez.

Vă întreb toate acestea pentru că în seara derby-ului Dinamo–Steaua, „câinii” roșii au fost învinși…
Da? Atunci ai mei au fost cei mai  fericiți câini.

Câinele este cel mai bun prieten al omului. Loial, atent, atașat, veșnic devotat stăpânului. Și fără să ceară nimic în schimb
Bruno Icobeț