XCpțional

Există foarte multe mărci care se pot lăuda în primul rând cu siguranța oferită de modelele lor (ex. Mercedes-Benz sau Renault), însă Volvo este și probabil va rămâne prima marcă auto la care ne vom gândi atunci când vom auzi cuvintele „accident", „crashtest" sau, bineînțeles, „siguranță".

Există foarte multe mărci care se pot lăuda în primul rând cu siguranța oferită de modelele lor (ex. Mercedes-Benz sau Renault), însă Volvo este și probabil va rămâne prima marcă auto la care ne vom gândi atunci când vom auzi cuvintele „accident“, „crashtest“ sau, bineînțeles, „siguranță“.

În toamna acestui an, vom avea un motiv în plus de a-i admira pe suedezi: apariția noului lor SUV de dimensiuni compacte, botezat XC60.

Este foarte adevărat că lansarea acestuia nu reprezintă nicio surpriză și că aspectul lui nu avea cum să ne surprindă – din cauza faptului că prototipul a fost lansat cu destul de mult timp în urmă -, însă produsul final pare să arate chiar mai bine decât conceptul.

Oficialii Volvo au declarat că XC60 este cel mai sigur model al lor din toate timpurile, fapt datorat, cel mai probabil, avansului tehnologic constant, nu vreunei calități pe care n-o au alte automobile. În ultimii ani, Volvo a avut grijă de noi cu sisteme precum BLIS (Blind Spot Information System – 2004), WRG (Water Repellant Glass – 2004), CWBS (Collision Warning Brake Support – 2006), EBL (Emergency Brake Light – 2007) sau DAC (Driver Alert Control – 2007).

Pe lângă toate acestea, XC60 va beneficia de o tehnologie și mai nouă, numită City Safety. Acest sistem va ajuta șoferul să evite o coliziune iminentă, atât timp cât viteza de rulare nu depășește 30 km/h.

Articolul integral îl puteți citi în numărul din luna martie al revistei ProMotor.

Sergiu TUDOSE (ProMotor)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]