Turați motoarele!

Turați motoarele!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bușteni, pietre, motoare turate, valuri de andrenalină, dar mai ales înecercarea piloților de a-și depăși limitele fizice, într-o încleștare care se va da în munții Carpați.
Totul, poate fi trăit în cel mai important raliu din Europa (după mutarea Dakarului în America de Sud). Sibiul va fi, încă o dată, gazda perfectă pentru temerarii pe două roți, astfel că mâine, la ora 14:00 se va da startul celei de-a șasea ediții a Red Bull Romaniacs.  Un sezon care înregistrează o premieră, prezența la start, la clasa Hobby, a primei românce, Sorina Sandu (19 ani).

Vedeta întrecerii, la Profi, este dublul câștigător al Dakarului (2005 și 2007), pilotul KTM, Cyrill Despres (foto). După o absență de un an, francezul a se „aruncă” în concursul care începe mâine, la Sibiu, hotărât să obțină al patrulea titlu al Red Bull Romaniacs. „Este probabil primul an în care am reușit să mă pregătesc cum trebuie. În primul rând trebuie să ai grijă de tine, de motocicletă, de condiția fizică, ca să nu fii prea obosit”, a declarat el.  Printre românii care vor concura se află cel mai bun rider autohton de enduro, Emanuel Gyenes, dar și Romeo Duicu, Alex Gârbacea și Dani Oțil.

117 rideri  de pe 4 continente vor lua startul la Sibiu

Programul competiției:
15 august – startul Prolog în centrul Sibiului, ora 14:00
16 august – prima zi în munți
17 august – etapa Sibiu – Petroșani
18 august – etapa Petroșani – Sibiu
19 august – ultima etapă și finisul în centrul Sibiului, Clădirea Crazy Bike

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani