S-au împlinit 5 ani de la accidentul de schi al lui Michael Schumacher. Filmul slalomului blestemat din Meribel, perioada de incertitudine și anunțul așteptat de întreaga planetă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sâmbătă s-au împlinit cinci ani de la accidentul teribil suferit de Michael Schumacher la schi. Cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1 va împlini 50 de ani pe 3 ianuarie 2019. Până acum nu a fost făcut niciun anunț oficial privind starea neamțului, dar conform zvonurilor, Schumacher nu mai e țintuit la pat și nici nu mai depinde de aparate pentru a rămâne în viață.

După ce s-a lovit grav la cap în timp ce schia în stațiunea Meribel din Alpii francezi, Michael Schumacher a fost transportat de urgență la spitalul din Grenoble. La mai puțin de 24 de ore de la accident, Schumacher a fost operat pe creier, pentru înlăturarea cheagurilor de sânge. Medicii au efectuat două intervenții, după care au decis să-l pună pe fostul pilot în comă indusă, pentru a-i proteja creierul.

Cum s-a produs accidentul? Schumacher ar fi lovit o piatră îngropată în zăpadă, a fost aruncat la trei metri deasupra pârtiei, după care a aterizat într-o zonă presărată cu alți bolovani. Chiar dacă purta o cască de protecție, Schumacher a rămas inconștient. Pe 16 iunie 2014, „Baronul Roșu” a fost scos din comă și externat de la spitalul din Grenoble. Familia a decis să-l mute în Elveția, la spitalul universitar din Lausanne.

Pe 6 august 2014, soția lui Michael, Corinna Schumacher, a rupt tăcerea. Soția septuplului campion din F1 a spus că starea lui Michael se îmbunătățeste. Pe 9 septembrie 2014, Michael Schumacher a fost mutat la reședința aflată pe marginea lacului Geneva. Familia germanului a transformat reședința într-un spital de mici dimensiuni.

Conform Daily Mail, tratamentul lui Michael Schumacher costă în jur de 55.000 de euro, pe săptămână. Toți cei care lucrează pentru familia Schumacher sunt obligați să nu scurgă informații în spațiul public cu privire la starea campionului. Presa din Regat susține însă că Schumacher ar putea fi mutat la o clinică din Statele Unite, specializată în neurologie.

Există însă șanse ca pe 3 ianuarie să aflăm, oficial, care este starea lui Michael Schumacher. Managerul lui Michael Schumacher, Sabine Khem, a făcut un anunț care i-a pus în gardă pe fanii din întreaga lume: „Cel mai bun cadou la împlinirea a 50 de ani e ca fanii să și-l amintească așa cum e, cel mai bun pilot.”

Michael Schumacher a concurat pentru prima oară în Formula 1 în 1991, în Marele Premiu al Belgiei, sub egida echipei Jordan-Ford. La momentul respectiv, legendarul pilot avea 22 de ani. Până la momentul retragerii, în 2012, Schumacher a triumfat de șapte ori în „Marele Circ”: 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004.

Octavian Vasilescu / Redactor
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Margherita, înjunghiată în plină stradă. A ajuns de urgenţă la spital! În ce stare se află în aceste momente
BREAKING! Margherita, înjunghiată în plină stradă. A ajuns de urgenţă la spital! În ce stare se află în aceste momente
„De ce sunt femeile mai
grase decât bărbaţii în lumea arabă“, articolul care a oripilat reţele sociale.
„O insultă şi o încălcare a drepturilor femeilor arabe“
„De ce sunt femeile mai grase decât bărbaţii în lumea arabă“, articolul care a oripilat reţele sociale. „O insultă şi…
Jumătate din Europa va fi iradiată dacă ruşii provoacă un acident nuclear la Zaporojie? Trebuie să luăm pastile cu iod? Ce spun experţii
Jumătate din Europa va fi iradiată dacă ruşii provoacă un acident nuclear la Zaporojie? Trebuie să luăm pastile cu iod?…
Apariție inedită pentru „cea mai sexy atletă din lume”. Echipamentul cu care a avut curaj să apară în competiție
Apariție inedită pentru „cea mai sexy atletă din lume”. Echipamentul cu care a avut curaj să apară în competiție
El e atacatorul Margheritei de la Clejani, a fost identificat de către autorități. Care sunt capetele de acuzare care i se aduc bărbatului
El e atacatorul Margheritei de la Clejani, a fost identificat de către autorități. Care sunt capetele de acuzare care i…
Operațiunea Unthinkable! Planul lui Churchill de a INVADA Uniunea Sovietică....
Operațiunea Unthinkable! Planul lui Churchill de a INVADA Uniunea Sovietică....
Ireal ce au lăsat în urma lor câțiva turiști din Costinești. Proprietarul vilei a făcut publice imaginile
Ireal ce au lăsat în urma lor câțiva turiști din Costinești. Proprietarul vilei a făcut publice imaginile
NOUL PREMIER al României! El îi ia locul lui Ciucă: Vă spun cu certitudine
NOUL PREMIER al României! El îi ia locul lui Ciucă: Vă spun cu certitudine
Înșelătorie cu nunta lui George Simion! Cum sunt păcăliți românii
Înșelătorie cu nunta lui George Simion! Cum sunt păcăliți românii
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus
20 de semne de ciroză. Ce indicii îți dă corpul când ai ficatul distrus
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
Schimbările climatice afectează dezvoltarea albinelor. Aripile bondarilor au devenit asimetrice
Schimbările climatice afectează dezvoltarea albinelor. Aripile bondarilor au devenit asimetrice
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
Mamă sancţionată pentru că mergea cu cei trei copii cu bicicletele pe trotuar. Ce spune legea
Mamă sancţionată pentru că mergea cu cei trei copii cu bicicletele pe trotuar. Ce spune legea
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Cele mai bune SUV-uri hibrid. Consumă puțin, ideale pentru familiile numeroase
Cele mai bune SUV-uri hibrid. Consumă puțin, ideale pentru familiile numeroase
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!