Cornel Țălnar (69 de ani) a venit cu o replică pentru Cornel Dinu (78 de ani), după ce fostul mare jucător și antrenor al lui Dinamo, care îi este și naș, l-a atacat dur.
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul pe care îl deține la Sinaia pentru a-i putea achita lui Cornel Țălnar suma datorată în urma procesului pierdut în disputa privind apartamentul de pe Calea Moșilor. Mai exact, Țălnar solicită 30.000 de euro, reprezentând contravaloarea perioadei în care nu a putut folosi locuința, în timp ce Dinu a locuit acolo.
Nemulțumit de pretențiile finului său, Cornel Dinu a lansat cuvinte dure la adresa acestuia, numindu-l „bestie” și „canalie”.
Cornel Țălnar afirmă că ține în continuare la Cornel Dinu, în ciuda declarațiilor dure făcute de nașul său la adresa sa. Fostul dinamovist spune că nu poate uita legătura dintre ei și amintește că i-a ținut „lumânările în biserică”. Totodată, acesta dezvăluie că, în trecut, și-a dorit să se împace cu Cornel Dinu.
„Eu nu comentez. Doar un singur lucru. Eu îl respect pe domnul Dinu și mă rog la bunul Dumnezeu să îmbătrânim frumos. Asta e tot ce pot să spun, fără alte discuții, că nu vreau să intru în polemici și discuții cu domnul Dinu.
E nașul meu, mi-a ținut lumânările în biserică. Am un respect deosebit față de el și ceea ce spune este treaba dânsului. Eu nu comentez.
(n.r. credeți că o să vă împăcați vreodată cu Cornel Dinu?) Păi, eu am vrut să mă împac cu el… nu să mă împac, că nu am vrut niciodată să mă cert cu el. Eu am fost ca fratele lui mai mic, dar mă rog, asta e situația!”, a declarat Cornel Țălnar, în exclusivitate, pentru ProSport.
„Îmi pare rău că dânsul continuă cu atacuri la adresa mea. N-ar trebui să se întâmple lucrul acesta, dar v-am spus că mă rog la bunul Dumnezeu ca și eu, și el să îmbătrânim frumos. Eu îl respect și îl iubesc.
N-am nicio treabă, n-am spus în viața mea o vorbă urâtă despre el. Din contră! Asta e situația! Sper ca Dumnezeu să ne dea minte și mie, și lui să îmbătrânim frumos, să ne rugăm să fie bine. Așa ar fi cel mai frumos”, a mai spus Cornel Țălnar.