Alonso sau Webber? Întrebarea a pus pe jar vestul Europei. Cei
doi piloți sunt despărțiți de 8 puncte înaintea ultimei etape,
programată duminică, la Abu Dhabi (EAU), iar lupta pentru titlul
mondial pare mai aprisă ca niciodată. În ecuație mai poate
interveni și Vettel, care deține la rându-i șanse, dar infime.
Finala CM de Formula 1 a început deja în culise, iar scânteia
care a aprins disputa a fost chiar penultima etapă. Piloții de la
Red Bull au terminat pe primele două poziții, însă cu Vettel
învingător. Dacă s-ar fi apelat la ordine de echipe, atunci Webber
ar fi ajuns la un punct în spatele lui Alonso, iar la Abu Dhabi
n-ar fi avut nevoie decât să termine în fața spaniolului. Așa,
adjudecarea titlului pare mai complicată, australianul având nevoie
și de Vettel pentru a-l depăși pe Alonso. „Filozofia noastră va
rămâne mereu aceeași, deoarece este vorba de un sport, iar noi
trebuie să promovăm fairplay-ul. Noi nu vom manipula lucrurile așa
cum face Ferrari”, a atacat Dietrich Matescitz, directorul
companiei Red Bull.
Trimiterea a fost făcută la etapa din Germania, când Alonso a
câștigat cursa în urma unor ordine de echipe. Astfel, spaniolul a
acumulat un plus de șapte puncte.
Dacă Alonso câștigă la Abu Dhabi sau termină pe locul secund,
devine campion mondial pentru a treia oară în carieră, indiferent
ce fac adversarii săi. În orice altă situație, intervin calcule și
apar întrebări privind ce vor face piloții Red Bull pentru a nu
lăsa să le scape titlul mondial individual. Vettel a admis că l-ar
putea ajuta pe coechipierul său să devină campion mondial.
Clasament:
1. Alonso 246
p
2. Webber 238 p
3. Vettel 231 p