Pe Casteu l-a înțepat o albină și abia își ținea ochiul deschis

Pe Casteu l-a înțepat o albină și abia își ținea ochiul deschis
  • Publicat:

Pentru participanții la raliul-raid Dakar 2009, ziua de astăzi a fost liberă, ei încercând să-și tragă sufletul după ce au înfruntat căldura și dificultățile traseului timp de o săptămână, în Argentina. Ajunși în Chile, caravana a staționat la Valparaiso, iar printre ei s-au aflat și piloții echipei Vectra Racing din Brașov.
“A fost o săptămână destul de grea, dar am avut șansa să trecem prin locuri foarte frumoase. Ieri, după specială, în drum spre Valparaiso, am pătruns chiar în rezervația de la poalele masivului Aconcagua. Pentru mine cea mai grea zi a raliului a fost cea de-a patra, când am întâlnit primele dune. Am pierdut o oră acolo. M-au cam lăsat puterile. Eram extrem de obosit. Nu mă gândesc la săptămâna ce vine. O voi lua ușor, de la zi la zi. Îmi doresc foarte mult să termin acest raliu”, a mărturiti Romeo Duicu, singurul pilot român rămas în competiție la clasa moto.
Patron al echipei Vectra Racing, Marcel Butuza a rămas în raliul-raid deși a fost nevoit să abandoneze după ce a resimțit dureri în urma unui accident. El a vorbit despre colegii săi care continuă să concureze: “În a doua parte a raliului-raid mă aștept să văd un David Casteu mult mai rapid, mai ales că acum el se simte mult mai bine. Cu cîteva zile în urmă, l-a înțepat o albină și abia își mai ținea ochiul stâng deschis. Apoi, a acroșat o creangă dintr-un copac și rana s-a infectat. Frans (n.r. Verhoeven) ar fi  stat mult mai bine în clasament dacă nu ar fi fost penalizat cu 38 de minute pentru depășirea limitei de viteză. Francisco Lopez, în schimb, a mers foarte bine. Acum, când trecem prin Chile, țara lui, sper să avem parte de rezultate bune, mai ales că el știe aceste zone”, a declarat Butuza.
MOTO – CLASAMENT GENERAL
1. COMA (Spa / KTM) 26h 23:47

2. STREET (SUA / KTM) la 51:22 (penalizare de 3:00)
3. FRETIGNE (Fra / Yamaha) la 52:31
………………………………………………………………………..
6. DESPRES (Fra / KTM) la 1h 35:23 (penalizare de 3:00)
…………………………………………………………………………
8. VERHOEVEN (Ola / KTM) la 1h 46:50 (penalizare de 38:00)
9. CASTEU (Fra / KTM) la 1h 51:06
10. LOPEZ (Chl / KTM) la 1h 59:31
…………………………………………………………………………
27. COTTET (Elv / KTM) la 5h 48:27 (penalizare de 24:00)
………………………………………………………………………..
67. DUICU (ROM / KTM) la 10h 44:44 (penalizare de 12:00)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen