Pas în doi

Primele sesiuni de antrenamente de la Melbourne au marcat debutul oficial al noului sezon de Formula 1. Înaintea calificărilor pentru prima cursă a sezonului, care au avut loc în această dimineață, câteva lucruri erau d
Pas în doi

Primele sesiuni de antrenamente de la Melbourne au marcat debutul oficial al noului sezon de Formula 1.

Înaintea calificărilor pentru prima cursă a sezonului, care au avut loc în această dimineață, câteva lucruri erau deja clare. Ferrari, prin Raikkonen, s-a impus în prima sesiune de antrenamente, McLaren, cu Hamilton, în a doua. Finlandezul, al șaselea în a doua serie, n-a fost prea încântat de rezultat: „Dimineață a fost bine, dar apoi ne-am chinuit, iar timpii reflectă asta. Trebuie să vedem ce putem înbunătăți“, a spus Kimi. Renault a început dezastruos, cel mai aproape fiind la 1,9 secunde de lider, iar BMW chiar mai rău. Surpriza a fost Red Bull, mai ales Webber, al doilea în sesiunea secundă. Nu este exclus însă ca ie-
rarhiile să se schimbe semnificativ în calificări și în cursă. Probabil doar de la locul trei în jos… (Lucian LIPOVAN)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]