Noua senzație din Formula 1 | Charles Leclerc, moștenirea „nașului Jules”, tupeul din spatele volanului și drama dinainte de Baku. „Mi-e foarte greu să spun ceva de bine despre mine. Să spun că am talent îmi este chiar imposibil”

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 10 Apr. 2019, 15:14 Actualizat: 10 Apr. 2019, 15:15 Auto-Moto

„Mi-au spus că am fost ales să pilotez pentru Scuderia Ferrari anul viitor. I-am întrebat dacă glumesc. M-am simțit minunat. Probabil că Jules merita mai mult decât mine. Voi încerca să-i onorez memoria cum merită și să am succesul pe care l-ar fi avut el”, spunea Charles Leclerc într-o zi de toamnă devenită cea mai frumoasă din viața sa. Timpul zbura ca nicicând, luminile unei lumi întregi erau ațintite asupra sa, emoțiile năvăleau de pretutindeni, iar inima pulsa. A fost ziua în care Ferrari a făcut anunțul că el va fi al doilea pilot al Scuderiei în sezonul 2019.

Nu împlinise încă 21 de ani.

A alerga în roșu în Formula 1 nu a fost o dorință de ziua sa, pusă în gând într-un 16 octombrie, în timp ce sufla peste lumânările din tort. Nu. Dorința i se imprimase în suflet de când avea patru ani și sorbea din priviri bolizii șerpuind anevoios, dar iute, pe extrem de selectivul circuit din Monte Carlo. La patru ani, se aciuase în apartamentul celui mai bun prieten, cu vedere spre ieșirea din virajul patru al circuitului monegasc. „Sincer să fiu, mai tot timpul căutam cu privirea mașinile roșii. Mereu am visat să fac parte din echipa Ferrari, o echipă de legendă„, povestește Charles într-un episod din serialul „Formula 1 – Viața în viteza a 8-a”.

Este și o tușă groasă de regret și tristețe în aterizarea monegascului în motorhome-ul Ferrari. Dincolo de bucuria copilăroasă a împlinirii marelui vis.

Când spune că Jules ar fi meritat mai mult, nu auzi vorbele unui tip lipsit de încredere, care se pune mai prejos decât un alt rival. Charles Leclerc a pornit, odată cu ajungerea în Formula 1, o cruciadă în numele lui Jules, decedat la 25 de ani, în 2015, în urma unui accident suferit în Formula 1, pe circuitul de la Suzuka, cu nouă luni în urmă. Dacă și Fernando Alonso, dublu campion mondial, spune că „Jules era foarte apropiat de Ferrari și poate ar fi trebuit să conducă pentru Ferrari, într-o zi”…

Jules Bianchi a fost nașul lui Charles Leclerc. Și omul care, de-a lungul anilor, i-a dat cele mai multe sfaturi în ceea ce privește cariera pe circuite. Francezul a fost la marginea pistei la prima cursă internațională a lui Charles, care a început karting-ul la un circuit manageriat de tatăl lui Jules. Pe parcurs, la fel ca Jules, Leclerc a semnat un contract de impresariere cu Nicholas Todt – fiul actualului președinte FIA, Jean Todt.

Ziua de 5 octombrie 2014, a accidentului lui Jules, Charles Leclerc și-o amintește bine. „Am înțeles din privirea tatălui meu că este ceva grav„. Apoi, a mers să îl vadă pe Jules la spital și a înțeles și mai mult. „De la moartea lui Jules și a tatălui meu nu a trecut vreo cursă fără să mă gândesc la ei. Ei m-au făcut omul și pilotul care sunt acum. Jules merita să ajungă la Ferrari și mi-am dorit enorm să ajung acolo ca să îi mulțumesc pentru ajutor„. Nu înseamnă însă că Leclerc se teme vreun moment de pericol, atunci când pune combinezonul, intră în mașină, pornește motorul și demarează de pe linia boxelor. Și nici că simte vreun fel de presiune din misiunea suplimentară pe care și-a asumat-o în Formula 1.

Drame consecutive în decurs de trei ani

Până la 21 de ani, vârsta pe care o are acum, Charles Leclerc a îndurat enorm.

După pierderea nașului său, în 2015, drama i-a lovit din nou familia, în 2017. Charles și-a pierdut tatăl, în iunie. Hervé Leclerc, la rândul său fost pilot de Formula 3, un foarte apropiat prieten al tatălui lui Jules Bianchi, a murit la 54 de ani, răpus de cancer. Charles a avut grijă ca părintele său să părăsească această lume împăcat, știindu-l pe culoar clar spre Formula 1. De aceea, avea să mărturisească ulterior pentru BBC, Charles i-a spus o mică minciună, știind că zilele îi sunt numărate tatălui său: fiind în tratative avansate pentru un volan în Formula 1, i-a spus acestuia că are contract semnat pentru debutul în 2018 în F1 cu câteva săptămâni înainte ca actul să fie parafat.

La 48 de ore de la decesul tatălui, Charles Leclerc s-a urcat în monopostul său de Formula 2, a zburat în calificările Marelui Premiu de la Baku și și-a învins adversarii cu peste o jumătate de secundă. A continuat să lupte incredibil, a câștigat prima cursă, i-a dedicat victoria tatălui său, apoi a ieșit pe doi în a doua, după ce a încasat o penalizare.


Charles Leclerc, pe umerii tatălui său. Foto: Charles Leclerc via Twitter

A fost unul dintre momentele care l-au făcut remarcat de către întreg motorsportul. Pentru caracter și forță mentală.

Pentru lumea vitezei, Charles Leclerc este un pilot intrat devreme pe filieră Ferrari. Dar mai ales un puști talentat, foarte motivat, care în anul de debut în Formula 1, la Sauber, într-o echipă care, de-a lungul anilor a lansat piloți mari care au ajuns la titlul mondial (Vettel, Raikkonen), a scos maximul dintr-o mașină nu foarte performantă. Cu regularitate. Leclerc a terminat sezonul de debut pe locul 13, din 20, cu patru poziții mai sus și ecart de 30 de puncte în fața coechipierului său, Marcus Ericsson, cu un loc 6 – cea mai bună clasare și alte patru finiș-uri pe locul 7 în ultimele șase curse ale sezonului 2018.

Jurnaliști reputați specializați în automobilism sportiv nu au ezitat să îl numească unul dintre cei mai buni debutanți din ultimii 20 de ani.

Ferrari, mirajul devenit realitate

Charles Leclerc este al doilea cel mai tânăr pilot cooptat vreodată de Ferrari, după Ricardo Rodriguez (1961, care a semnat pentru Căluțul Cabrat la 19 ani).

Într-o echipă care nu este străină de ordinele de echipă și care tinde să stabilească o ierarhie clară în ceea ce privește pilotul numărul unu și pilotul numărul doi, Leclerc a arătat, în doar a doua sa cursă într-un monopost roșu, că nu ezită să își depășească mult mai experimentatul coleg – Sebastian Vettel, cel mai tânăr campion mondial din istoria Marelui Circ, ajuns la un total de patru cunune supreme câștigate în carieră.

„Daily Mail” a notat după întrecerea din Bahrain, citând reporteri aflați în paddock, că, în ciuda faptului că de la boxe i s-ar fi indicat să aștepte două ture în urma germanului – timp pentru ca acesta să își încălzează setul de cauciucuri, Leclerc „a ignorat instrucțiunile de a nu-și depăși coechipierul”, atacând decisiv în turul 6, în primul viraj. Potrivit jurnaliștilor britanici, monegascul ar fi răspuns în dialogul radio, neinclus în transmisiunea directă a cursei, „sunt mai rapid, băieți”. Leclerc a efectuat o depășire curată, explicând apoi, după cursa încheiată pe locul 3, ca urmare a unei defecțiuni tehnice la motor care l-a penalizat cu aproximativ 50 km/h la viteză pe linia dreaptă, privându-l de obținerea victoriei: „Nu am ezitat, am atacat. Am avut o oportunitate în turul cinci și am reușit din prima. Evident, mereu este complicat să îți depășești coechipierul, pentru că sunt riscuri implicate.”

Charles Leclerc a întors multe capete încă după primele două curse ale sezonului 2019. Monegascul a câștigat calificările din Bahrain, devenind al doilea cel mai tânăr pilot din istoria F1 ajuns în pole-position (după Vettel). Nico Rosberg, ultimul campion mondial dat de Germania în Formula 1, a dat deja verdictul că tânărul Leclerc este și va fi o amenințare internă mai mare pentru Sebastian Vettel la Ferrari decât a fost în 2018 Kimi Raikkonen – ultimul pilot care a adus titlul suprem la Ferrari în Formula 1.

Top Gear titrează deja, după două curse, că Leclerc este cel mai mare coșmar al lui Sebastian Vettel, cel care a avut statut clar de număr unu în fața lui Raikkonen. Lewis Hamilton l-a consolat pe Charles, după ce a profitat de problemele mecanice avute de acesta pentru a-și asigura victoria în Bahrain – „omule, ai o carieră întreagă în față”, lăudându-l și încurajându-l. În egală măsură, deținătorul titlului i-a luat apărarea celui mai important rival și omului al cărui statut de lider la Ferrari părea de necontestat. „Vettel își va reveni. Chair dacă ești campion mondial, tot ai parte de zile proaste”, atrăgea atenția Hamilton.

Ce-i va rezerva viitorul lui Charles Leclerc? Victorii? Titluri mondiale? Deocamdată, certitudinea este că Leclerc este noua senzație a Formulei 1 și un puști care va atrage privirile în cursele următoare.

„Mi-e foarte greu să spun ceva de bine despre mine, pentru că vreau să devin mai bun la tot ceea ce fac. Așa că… să spun că am talent îmi este chiar imposibil”,
Charles Leclerc, pentru Top Gear

„Sunt convins că ei (n.r. – tatăl lui Charles Leclerc și Jules Bianchi) sunt acolo sus și mă privesc, zâmbind”
Charles Leclerc, pentru F1o.com

 

CV-ul lui Charles Leclerc, pe scurt

  • Data nașterii: 16 octombrie 1997
  • A câștigat primul titlu de campion în karting, în 2005, la vârsta de opt ani
  • În perioada junioratului, în campionatele în care a luat startul, nu a terminat niciodată sezonul mai jos de locul 2 la general. A câștigat opt titluri de-a lungul a 10 ani.

  • Între 2016 și 2018 a fost inclus în programul Ferrari Driver Academy, la care au luat parte, între 2009 și 2014 – Jules Bianchi, între 2010 și 2012 – Sergio Perez, iar începând din 2019, Mick Schumacher
  • Campion în GP3 Series, în 2016, cu Art Grand Prix – o echipă cu care a cunoscut succesul trei ani la rând și Lewis Hamilton
  • Campion în Formula 2, în 2017, cu Prema
  • Debut în Formula 1, cu Sauber – a încheiat pe locul 13 în clasamentul mondial, cu 39 de puncte, un loc 6, patru locuri 7, două locuri 9, trei locuri 10 și 5 abandonuri
  • În 2019, la cursa de debut pentru Ferrari a primit instrucțiuni să rămână pe locul 5 în urma lui Vettel. În cursa a doua, în Bahrain, a obținut primul pole-position din carieră și a încheiat pe podium, fiind scos din cursa pentru victorie de o problemă la motor
  • După primele două curse ale sezonului 2019, Charles Leclerc ocupă locul 4 în clasamentul mondial, cu 26 de puncte, devansându-l pe coechipierul său, Sebastian Vettel – locul 5, cu 22 de puncte. Podiumul este ocupat, în ordine, de piloții Mercedes – Valtteri Bottas (44 puncte) și Lewis Hamilton (43 puncte), urmați de Max Verstappen (Red Bull Racing Honda, cu 27 puncte).

 

 

Autor: Cezara Paraschiv Publicat: 10 Apr. 2019, 15:14 Actualizat: 10 Apr. 2019, 15:15 Auto-Moto
Pe aceeași temă
Doliu în sportul românesc! A MURIT după ce coronavirusul i-a afectat creierul
Doliu în sportul românesc! A MURIT după ce coronavirusul i-a afectat creierul
Cum gestionează Suedia pandemia. Modelul hulit, dat exemplu de OMS. Explicaţia unui medic român
Cum gestionează Suedia pandemia. Modelul hulit, dat exemplu de OMS. Explicaţia unui medic român
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
FCSB, inapoi in Ghencea?! „Am dat in judecata CSA! Sa vedem reactia lui Talpan!” Anuntul facut de liderul galeriei ros-albastre
FCSB, inapoi in Ghencea?! „Am dat in judecata CSA! Sa vedem reactia lui Talpan!” Anuntul facut de liderul galeriei ros-albastre
9 semne care îţi arată că vei trăi cel puţin 100 de ani
9 semne care îţi arată că vei trăi cel puţin 100 de ani
Doliu mare în showbiz-ul românesc. Primul nume celebru ucis de Covid
Doliu mare în showbiz-ul românesc. Primul nume celebru ucis de Covid
VIDEO Rudy Giuliani, surprins cu mâinile în pantaloni într-o scenă din noul film Borat, după ce a fost momit într-o cameră de hotel de o reporteră falsă
VIDEO Rudy Giuliani, surprins cu mâinile în pantaloni într-o scenă din noul film Borat, după ce a fost momit într-o ...
'NU mai vreau să trăiesc așa! Să mor și eu de COVID, să dea Dumnezeu' - Dan Bittman, răbufnire fără precedent
'NU mai vreau să trăiesc așa! Să mor și eu de COVID, să dea Dumnezeu' - Dan Bittman, răbufnire fără precedent
OBIECTUL pe care oamenii îl folosesc de peste 2.000 de ani. Nicio TEHNOLOGIE modernă nu l-a putut înlocui
OBIECTUL pe care oamenii îl folosesc de peste 2.000 de ani. Nicio TEHNOLOGIE modernă nu l-a putut înlocui
Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant
Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant
S-a schimbat ordinea mondială! Nimic nu va mai fi la fel. S-au ridicat două superputeri
S-a schimbat ordinea mondială! Nimic nu va mai fi la fel. S-au ridicat două superputeri
BOMBĂ! Împăcarea anului în showbiz-ul românesc. Alin Oprea i-a șocat pe toți! Toți sunt fără cuvinte
BOMBĂ! Împăcarea anului în showbiz-ul românesc. Alin Oprea i-a șocat pe toți! Toți sunt fără cuvinte
Cum face un român 400.000 de lei vânzând ceva la care nu v-aţi fi gândit. Ideea i-a venit la început de pandemie
Cum face un român 400.000 de lei vânzând ceva la care nu v-aţi fi gândit. Ideea i-a venit la început de pandemie
O femeie de 30 de ani a murit de COVID-19 în timp ce se afla în avion
O femeie de 30 de ani a murit de COVID-19 în timp ce se afla în avion
Dacia a lansat cel mai așteptat model din gama DUSTER. Nu este deloc IEFTIN!
Dacia a lansat cel mai așteptat model din gama DUSTER. Nu este deloc IEFTIN!
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce urmează e ULUITOR
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce urmează e ULUITOR
Forumului Economic Mondial: Maşinile vor face ”jumătate din toate sarcinile de lucru până în 2025”
Forumului Economic Mondial: Maşinile vor face ”jumătate din toate sarcinile de lucru până în 2025”
INTERZIS minorilor! Topul vedetelor care s-au atins în locuri interzise, fără rușine!
INTERZIS minorilor! Topul vedetelor care s-au atins în locuri interzise, fără rușine!
FOTO. Cum se menține în formă Anna Lesko! Vedeta a dezvaluit secrete unei siluete impecabile
FOTO. Cum se menține în formă Anna Lesko! Vedeta a dezvaluit secrete unei siluete impecabile
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / PAPARAZZI
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / ...
StreamFest, noua idee Netflix de atragere a abonaţilor
StreamFest, noua idee Netflix de atragere a abonaţilor
Un SAMSAR a vrut să vândă în TÂRGUL VITAN un BMW cu kilometrajul dat înapoi. S-a dat de gol, iar acum tot INTERNETUL râde de el
Un SAMSAR a vrut să vândă în TÂRGUL VITAN un BMW cu kilometrajul dat înapoi. S-a dat de gol, iar acum tot INTERNETUL ...
FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele
FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele
FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! A lăsat la vedere nurii bustului generos
FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! A lăsat la vedere nurii bustului generos