Max Mosley nu a câștigat nimic

Max Mosley nu a câștigat nimic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși Înalta Curte de Justiție din Londra i-a dat dreptate în procesul intentat publicației News of the World, scandalul declanșat de pozele compromițătoare publicate de respectiva publicație continuă în "Marele Circ".

Potrivit unor oameni importanți din sistem, Max Mosley este terminat din punct de vedere moral și i se cere, pur si simplu, să se retragă.

Oamenii nu vor să-i mai strângă mâna

Potrivit lui Jackie Stewart, "există indivizi care nu vor să-l mai vadă în ochi, iar eu sunt unul dintre aceștia", a declarat fostul triplu campion mondial la piloți".

Tot în acest sens, mai multe firme care sponsorizează lumea automobilismului au dat semne că doresc să-și retragă implicarea financiară dacă Mosley rămâne președintele Federației Internaționale de Automobilism.

A pierdut sprijinul oamenilor politici

Paul Stoddart, fostul proprietar al scuderiei Minardi, a dezvăluit presei că este la cunoștință cu faptul că există chiar șefi de stat care îl vor evita fățiș pe Mosley.

"Deja prim-ministrul australian a anulat întâlnirea cu el, iar sultanul din Bahrain mi-a spus că pur și simplu i se va refuza viza de intrare în țara sa."

Spusele sale sunt întărite de ziarele britanice care-i cer, la unison, plecarea din fruntea automobilismului mondial.

Mosley joacă tare

Deja, eroul orgiei sexuale incriminate și-a anunțat refuzul de a demisiona. "Doar soția mea are dreptul să mă judece. În rest, consider că sunt un om care întotdeauna a respectat legile", a fost auzit spunând acesta.

 

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…