Massa, momentul de maxim al Formulei 1

Massa, momentul de maxim al Formulei 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Felipe Massa va pleca din pole-position la Interlagos și este decis să facă totul și încă ceva în plus pentru a smulge titlul mondial care pare a fi acontat de Hamilton. "Acest pole înseamna doar începutul. Mașina a mers perfect, toată echipa a făcut o treabă foarte bună", a declarat pilotul lui Ferrari.

Cum se vede cursa

"Mă și ne așteaptă 73 de tururi de pistă, va fi cea mai lungă cursă a anului. Publicul e fantastic, am emoții când văd atata lume care, îmi place să cred, a venit pentru mine, în primul rand.

Îmi vine greu să-mi găsesc cuvintele, eu sunt originar chiar din această regiune, am atâtea amintiri frumoase de aici. În ceea ce privește pista, pur și simplu nu are secrete pentru mine. Știu că mă pot baza și pe Kimi, chiar el mi-a spus că va face tot ceea ce depinde de el ca să mă ajute", a încheiat driverul scuderiei italiene.

Kimi va fi "umbra"

Finlandezul Raikkonen, campionul mondial entitre, este hotărât să-l marcheze sever pe Hamilton, exact ca într-un meci de fotbal, cu atât mai mult cu cât va pleca din a treia poziție, exact din fața bolidului Mercedes al lui Lewis Hamilton.

"Debutul ne este favorabil, cred că alegerea cauciucurilor și felul în care vom ști să le protejăm în timpul cursei reprezintă cheia succesului. Vom face tot ceea ce se poate din punct de vedere uman pentru Ferrari și pentru minunatul public brazilian", a afirmat pilotul din țara celor 1000 de lacuri.

Nevoia de paravan

Luca Baldisseri, strategul celor de la Maranello, nu face niciun secret din tactica pe care o va aplica Ferrari la Interlagos. "Trebuie să-l întârziem pe Lewis, să-l facem să intre în trafic, un pic de aglomerație în jurul lui ar fi ceva ideal pentru noi, care vom fi în față", zâmbește acesta cu subînțeles. "În plus, să vedem cum va fi vremea… Văd că nimeni nu a luat în calcul această problemă. Cel puțin, nu declarativ", a conchis Messer Maldisseri.

Primii, cu orice preț

Stefano Domenicali, directorul sportiv, se vrea a fi cu picioarele pe pământ. "Cel mai important este să pleci primul in cursa, indiferent de condițiile meteo. Trebuie să ne păstrăm calmul și să nu facem nicio greșeală. L-am văzut pe Felipe, e într-o formă extraordinară, a demonstrat tuturor că este un super pilot", a mai spus Domenicali. Cursa va începe la 19:00, ora Bucureștiului, și va fi transmisă în direct pe TVR1.

 

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…