Hamilton, dragoste la prima vedere

Proaspătul campion mondial, englezul Lewis Hamilton a mărturisit ziariștilor că pasiunea sa pentru team-ul lui Ron Dennis s-a născut din copilărie. În altă ordine de idei, momentul în care Glock a aruncat prosopul, în ultima curbă înainte de finiș, a fost urmărit "live" de un număr record de telespectatori.
Hamilton, dragoste la prima vedere

Proaspătul campion mondial, englezul Lewis Hamilton a mărturisit ziariștilor că pasiunea sa pentru team-ul lui Ron Dennis s-a născut din copilărie. În altă ordine de idei, momentul în care Glock a aruncat prosopul, în ultima curbă înainte de finiș, a fost urmărit "live" de un număr record de telespectatori.

Poveste de iarnă

Primele amintiri despre Formula 1 au fost fixate pe retina de copil a lui Lewis datorită unui cadou de Crăciun primit în dar de la părinții săi. "Am primit o carte cu poze, nici nu știam să citesc pe vremea aceea", mărturisește britanicul. "Dar, pe copertă era un model McLaren F1 LM, în valoare de 1 milion de euro, de care m-am îndrăgostit imediat. Desigur, prețul de catalog al bolidului l-am aflat mult mai târziu.

A fost dorința mea cea mai vie să pot pipăi așa ceva și în realitate. În momentul în care am semnat cu McLaren m-am dus glonț la fabrică și nu m-am putut abține s-o ating, s-o mângâi, s-o miros. Mirosea totul a nou, vopseaua, carbonul, cauciucurile… Este cea mai scumpă, dar și cea mai frumoasă mașină din lume", spune, extaziat, cel care a devenit, la numai 23 de ani, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1.

Audiență record

Postul ITV, cu o experiență de 11 ani în transmisiile TV din Marele Circ, a anunțat că a înregistrat un record de 13,1 milioane de telespectatori în timpul cursei de la Interlagos. Directorul canalului menționat, Mark Sharman, a afirmat că este încântat de performanța lui Lewis, care a readus interesul pentru acest sport într-un moment în care trecuseră 12 ani de la ultimul titlu mondial câștigat de un britanic, Damon Hill pe numele său.

 

articol de Octavian METONI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri