Hamilton: „A fost cea mai intensă cursă din viața mea!”

Autor: Marian Burlacu Publicat: 03 Nov. 2008, 17:34 Actualizat: 04 Nov. 2008, 08:34 Auto-Moto

Final de cursă la Interlagos. Final de sezon. Massa a ajuns primul la sosire, iar mecanicii lui Ferrari țopăie de bucurie. Prea devreme însă. Hamilton l-a depășit pe Glock, în ultimul viraj, și e campion mondial.

În momentul în care a trecut linia de sosire a Marelui Premiu al Braziliei, Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) nu avea habar dacă a câștigat sau nu titlul mondial. „Ce am făcut? Ce am făcut?”, le-a strigat pilotul oamenilor de la boxe.

După un moment de tăcere, aceștia l-au anunțat că e noul campion. „Trăiam un vis. Nici acum nu conștientizez. Inima mea a bătut cu o sută pe oră. A fost cea mai intensă cursă din viața mea”, a mărturisit mai apoi cel mai tânăr pilot care triumfă în Marele Circ (23 de ani și 300 de zile).

Înaintea cursei de la Interlagos, Hamilton avea un avans de șapte puncte în fruntea clasamentului general. Și exact ca atunci, el a fost la un tur și ceva de eșec. „Până să înceapă ploaia, am gestionat liniștit situația. N-am vrut să risc nimic. Când Vettel m-a depășit, nu mi-a venit să cred. Nu știu cum s-a întâmplat. Pneurile mele se comportau rău, așa că am început să alunec. N-am putut face nimic. Apoi, în ultimul viraj, am trecut de Glock. Știam că nu are cauciucuri de ploaie. Era să-mi explodeze inima. Am fost norocos, mai ales în ultimul tur. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi pierdut titlul pe ultimii kilometri”, a declarat britanicul la puțin timp după izbânda sa.

Șase victorii pentru nimic

Cu șase victorii de cursă în acest sezon (Hamilton a avut cinci, însă situația s-ar fi inversat dacă nu ar fi fost declasat la Spa), Felipe Massa (Ferrari) a ratat titlul mondial pentru un singur punct. Ajuns primul la sosire, brazilianul a aflat după câteva secunde că Hamilton a terminat pe cinci. „Sunt mândru pentru victoriile mele. În timpul cursei am fost ținut la curent cu pozițiile ocupate de Lewis. Când am trecut linia de sosire, mi s-a spus să fiu calm. Au fost câteva momente ce păreau interminabile. Apoi am aflat că Glock a fost depășit. Păcat!”, a spus pilotul Ferrari, după care a avut puterea să afirme că Hamilton merită titlul mondial.

"Lewis merită titlul. Am făcut o cursă bună și echipa m-a ajutat foarte mult. Clipele scurse până când am aflat că nu sunt campion au trecut greu" – Felipe Massa, pilot Ferrari

"Lewis este cu adevărat un talent. A avut un sezon foarte bun. Statisticile curselor din acest an o dovedesc. Merită acest titlu. Ne bucurăm pentru el" – Ron Dennis, șef echipă McLaren

"Am luptat cât am putut de tare, însă monopostul a fost greu de controlat. Locul șase a recompensat cele trăite de mine în acest weekend"
– Timo Glock, pilot Toyota

Autor: Marian Burlacu Publicat: 03 Nov. 2008, 17:34 Actualizat: 04 Nov. 2008, 08:34 Auto-Moto
Pe aceeași temă
Selly, regele YouTube în România, și-a cumpărat bolid de lux. Câți bani a scos din buzunar și cum arată
Selly, regele YouTube în România, și-a cumpărat bolid de lux. Câți bani a scos din buzunar și cum arată
Problemele Netflix cu mafia lemnului din România. Jurnalişti sechestraţi în timpul filmărilor: „Au tăiat arbori care să se dărâme pe maşinile noastre“
Problemele Netflix cu mafia lemnului din România. Jurnalişti sechestraţi în timpul filmărilor: „Au tăiat arbori care ...
MACEL intr-un liceu! Sunt mai multe VICTIME
MACEL intr-un liceu! Sunt mai multe VICTIME
Telefon performant Samsung la doar 200 de lei, în oferta de Black Friday a unui magazin. Va fi bătaie pe el!
Telefon performant Samsung la doar 200 de lei, în oferta de Black Friday a unui magazin. Va fi bătaie pe el!
Anunț șoc pentru Andone: Galatasaray renunță la el! Cât va lipsi de pe teren
Anunț șoc pentru Andone: Galatasaray renunță la el! Cât va lipsi de pe teren
BOMBA! Fiica lui Gigi Becali este insarcinata! Cum a primit multimilionarul vestea
BOMBA! Fiica lui Gigi Becali este insarcinata! Cum a primit multimilionarul vestea
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc
Ruptură între CTP şi Prelipceanu. Gazetarul va face emisiune cu un alt jurnalist: „Tot răul spre bine“
Ruptură între CTP şi Prelipceanu. Gazetarul va face emisiune cu un alt jurnalist: „Tot răul spre bine“
ULTIMĂ ORĂ: Prima măsură anunţată de guvernul PNL este în favoarea băncilor
ULTIMĂ ORĂ: Prima măsură anunţată de guvernul PNL este în favoarea băncilor
Această TÂNĂRĂ mulatră l-a invitat să petreacă o noapte împreună. După ce au FĂCUT sex, a plecat la el acasă. Surpriza ULUITOARE a venit a doua zi
Această TÂNĂRĂ mulatră l-a invitat să petreacă o noapte împreună. După ce au FĂCUT sex, a plecat la el acasă. ...
Catastrofă pentru români: Isărescu dă drumul la curs: Euro EXPLODAEZĂ total
Catastrofă pentru români: Isărescu dă drumul la curs: Euro EXPLODAEZĂ total
Surpriză uriaşă în fotbalul internaţional. Olăroiu, favorit să preia o echipă naţională. E aşteptat în locul unui selecţioner care a cucerit Cupa Mondială
Surpriză uriaşă în fotbalul internaţional. Olăroiu, favorit să preia o echipă naţională. E aşteptat în locul ...
Dăncilă a recunoscut totul despre Liviu Dragnea! Cum a împins-o acesta în faţă
Dăncilă a recunoscut totul despre Liviu Dragnea! Cum a împins-o acesta în faţă
Catalogul Black Friday la eMAG este AICI: Primele reduceri deja date...
Catalogul Black Friday la eMAG este AICI: Primele reduceri deja date...
Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina
Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina
Anunt BOMBA inainte de Turul II al Alegerilor Prezidentiale! Dancila, la DNA!?
Anunt BOMBA inainte de Turul II al Alegerilor Prezidentiale! Dancila, la DNA!?
Loto 6 din 49. Rezultatele extragerii loto 6/49 de joi, 14 noiembrie 2019
Loto 6 din 49. Rezultatele extragerii loto 6/49 de joi, 14 noiembrie 2019
Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea a avut parte de o SURPRIZĂ extrem de neplăcută. Cazul a ajuns la Curtea Supremă
Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea ...
Noi detalii în cazul scandalului provocat de Rădulescu. Este uluitor ce a declarat „PR-ul” de la Rutieră / Onoarea agenţilor, terfelită
Noi detalii în cazul scandalului provocat de Rădulescu. Este uluitor ce a declarat „PR-ul” de la Rutieră / Onoarea ...
Profeţiile lui Nostradamus până în 2028. Cinci zodii care vor sta sub semnul banilor, al dragostei şi norocului
Profeţiile lui Nostradamus până în 2028. Cinci zodii care vor sta sub semnul banilor, al dragostei şi norocului
eMag Black Friday Catalog Oferte LIVE BLOG – Avem reducerile
eMag Black Friday Catalog Oferte LIVE BLOG – Avem reducerile
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine'
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău ...
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta
A oprit la semafor  și a întins mâna să-și ia o CAFEA. În secunda următoare s-a dezlănțuit IADUL – VIDEO
A oprit la semafor și a întins mâna să-și ia o CAFEA. În secunda următoare s-a dezlănțuit IADUL – VIDEO
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!
România U21 – Finlanda U21 SCOR – ProTV live
România U21 – Finlanda U21 SCOR – ProTV live
Horoscop zilnic – 15 Noiembrie 2019 – Zodia Pești
Horoscop zilnic – 15 Noiembrie 2019 – Zodia Pești