Gîrtofan a mers 7 kilometri pe trei roți!

Gîrtofan a mers 7 kilometri pe trei roți!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Compus din Dan Gîrtofan și Adrian Berghea, echipajul Prista Oil Rally Team a terminat Raliul Sibiului pe locul 5, însă ocupă poziția a doua la „general”. Cei doi au concurat pe modelul Subaru Impreza N12, timpul scurt dintre Raliul Bulgariei și proba transilvană făcând imposibilă folosirea variantei N14. „Nu am avut timp să pun kit-ul de macadam și să schimb suspensiile. Motiv pentru care am fost nevoit să concurez pe modelul anterior. Este clar că N12 este depășit de nivelul competițional din România. Și Marco (n.r. Tempestini) a avut probleme cu N12. Mai mult, Raliul Sibiului este o etapă foarte dificilă, iar nivelul competițional este foarte ridicat”, a declarat Dan Gîrtofan.
Pe lângă faptul că n-a avut la dispoziție cea mai bună mașină, brașoveanul s-a confruntat cu probleme tehnice în proba sibiană. „Am făcut pană pe Gîtul Berbecului și am mers șapte kilometri cu roata dreapta-față avariată. Am pierdut un minut pe o probă specială pe care speram să recuperăm ecartul pe care îl aveam față de primii clasați. Nici presiunea din turbine nu ne-a ajutat pentru un rezultat mai bun”. Gîrtofan n-a fost singurul pilot aflat în dificultate, mai bine de jumătate dintre echipajele înscrise fiin nevoite să abandoneze. Astfel, 25 de piloți nu au ajuns la finiș, printre ei numărându-se Marco Tempestini, Valentin Porcișteanu și Sorin Badea, toți aflați în lupta pentru puncte.

Raliul Sibiului (clasament final): 1. Jarkko Miettinen (Mitsubishi Evo IX) 1h 54:05,7; 2. Claudiu David (Mitsubishi Evo IX) +36,2; 3. Szabo Gergo (Mitsubishi Evo IX) +1:19,9; 4. Bogdan Marișca (Subaru Impreza N14) +1:58,2; 5. Dan Gîrtofan (Subaru Impreza N12) +2:15,4.
Clasament general: 1. Jarkko Miettinen (Mitsubishi Evo IX) 35 puncte, 2. Dan Gîrtofan (Subaru Impreza N12) 26 puncte, 3. Szabo Gergo (Mitsubishi Evo IX) 23 puncte, 4. Marco Tempestini (Subaru Impreza N12) 22,5 puncte, 5. Claudiu David (Mitsubishi Evo IX) 22 puncte, 6. Manuel Mihalache (Mitsubishi Evo IX) 14,5 puncte.

Următoarea etapă: Raliul Țării Bârsei, 29 și 30 august.

Articol scris de Marian BURLACU


Foto: Simcat

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…