FOTO ȘI VIDEO **Schumacher, prezentat oficial la Mercedes GP

Echipa Mercedes GP pentru sezonul 2010 a fost prezentată oficial, luni, la muzeul Mercedes-Benz de la Stuttgart, iar patronul grupului Daimler, Dieter Zetsche, a afirmat că team-ul este "Nationalmannschaft-ul" Formulei 1, referindu-se, astfel, la supranumele selecționatei de fotbal a Germaniei. Mercedes a cumpărat, la sfârșitul anului trecut, 45,1 la sută din echipa campioană mondială Brawn GP, iar monoposturile au preluat renumele de "săgeți argintii", după mașinile de curse ale mărcii germane din anii '30 și '50. Piloții echipei vor fi doi germani, septuplul campion mondial Michael Schumacher și Nico Rosberg. "Noi suntem Nationalmannschaft-ul Formulei 1. Vrem să fim campioni mondiali și să avem cea mai bună mașină, dar nu înseamnă că aceste rezultate vor veni din primul an. Suntem o echipă nouă, lăsați-ne ceva timp", a spus Zetsche. "Este extraordinar să revin în F1 și să fac parte din această echipă. Sunt surprins de frumoasa reacție a fanilor cu privire la revenirea mea. Imi oferă un sentiment plăcut și o puternică motivație", a spus Michael Schumacher Pricipalul sponsor al echipei conduse de Ross Brawn este compania petrolieră
FOTO ȘI VIDEO **Schumacher, prezentat oficial la Mercedes GP

Echipa Mercedes GP pentru sezonul 2010 a fost prezentată
oficial, luni, la muzeul Mercedes-Benz de la Stuttgart, iar
patronul grupului Daimler, Dieter Zetsche, a afirmat că team-ul
este „Nationalmannschaft-ul” Formulei 1, referindu-se, astfel, la
supranumele selecționatei de fotbal a Germaniei.

Mercedes a cumpărat, la sfârșitul anului trecut, 45,1 la sută
din echipa campioană mondială Brawn GP, iar monoposturile au
preluat renumele de „săgeți argintii”, după mașinile de curse ale
mărcii germane din anii ’30 și ’50. Piloții echipei vor fi doi
germani, septuplul campion mondial Michael Schumacher și Nico
Rosberg.

„Noi suntem Nationalmannschaft-ul Formulei 1. Vrem să
fim campioni mondiali și să avem cea mai bună mașină, dar nu
înseamnă că aceste rezultate vor veni din primul an. Suntem o
echipă nouă, lăsați-ne ceva timp
„, a spus Zetsche.

„Este extraordinar să revin în F1 și să fac parte din
această echipă. Sunt surprins de frumoasa reacție a fanilor cu
privire la revenirea mea. Imi oferă un sentiment plăcut și o
puternică motivație”,
a spus Michael Schumacher

Pricipalul sponsor al echipei conduse de Ross Brawn este
compania petrolieră malaysiană Petronas, iar Aabar, un grup de
investiții din Abu Dhabi, deține 30 la sută din acțiunile
team-ului.

Primele teste ale noii mașini, MGP W01, vor avea loc la 1
februarie la Valencia, însă nu cu versiunea finală a monopostului
ce va lua startul în prima etapă a CM de Formula1, a anunțat Ross
Brawn. De altfel, la festivitatea de la Stuttgart nu a fost
prezentat monopostul MGP W01, pentru că „acesta nu este gata
încă”.

„Vom mai avea de făcut numeroase modificări înainte de
Marele Premiu al statului Bahrain. Șasiul și elementele
aerodinamice vor fi cele de la Valencia, dar vor exista modificări
atât la noi, cât și la alte echipe, cred. Principala problemă a
constituit-o găsire unui loc potrivit pentru rezervorul de benzină,
în condițiile în care nu va mai fi permisă realimentarea în timpul
curselor. În consecință, cred că mașinile vor fi ceva mai lungi
sezonul acesta”,
a spus Brawn.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania