FIA reintroduce regula „107 la sută” în Formula 1 din 2011

Consiliul Mondial al FIA a adoptat, miercuri, noi modificări și completări ale regulamentelor sportiv și tehnic, una dintre acestea fiind reintroducerea, din sezonul viitor, a regulii "107 la sută", eliminată în 2002, informează autosport.com. Potrivit regulii "107 la sută", orice pilot al cărui cel mai rapid tur din prima repriză a calificărilor (Q1) depășește 107 la sută din cel mai bun timp înregistrat în Q1 nu va putea participa la cursă, decât în circumstanțe extraordinare, care ar putea fi luate în considerare dacă pilotul a înregistrat în ședințele de antrenamente timpi buni. În cazul în care mai mulți piloți vor fi în această situație, atunci ordinea lor pe grilă va fi stabilită de comisarii cursei. Consiliul Mondial intenționează să elimine și cazurile în care piloții lenți le strică tururile cronometrate adversarilor în calificări. În acest sens, va fi stabilit un timp maxim pe porțiunea din turul de circuit cuprinsă între ieșirea și intrarea la boxe, în care trebuie să se încadreze toți piloții aflați pe pistă. Totodată, piloții nu vor mai avea voie să oprească monopostul pe circuit, după încheierea calificărilor, așa cum a făcut Lewis Hamilton la Marele Premiu al Canadei deoarece era pe punctul de a rămâne fără combustibil. Aceste noi prevederi au efect imediat. FIA a schimbat regulamentul privind utilizarea aripilor mobile, în scopul de a încuraja depășirile. Astfel, din sezonul 2011 va fi permisă folosirea unei aripi dorsale mobile, în locul dispozitivului "
FIA reintroduce regula "107 la sută" în Formula 1 din 2011

Consiliul Mondial al FIA a adoptat, miercuri, noi modificări și
completări ale regulamentelor sportiv și tehnic, una dintre acestea
fiind reintroducerea, din sezonul viitor, a regulii „107 la sută”,
eliminată în 2002.

Potrivit regulii „107 la sută”, orice pilot al cărui cel mai
rapid tur din prima repriză a calificărilor (Q1) depășește 107 la
sută din cel mai bun timp înregistrat în Q1 nu va putea participa
la cursă, decât în circumstanțe extraordinare, care ar putea fi
luate în considerare dacă pilotul a înregistrat în ședințele de
antrenamente timpi buni. În cazul în care mai mulți piloți vor fi
în această situație, atunci ordinea lor pe grilă va fi stabilită de
comisarii cursei.

Consiliul Mondial intenționează să elimine și cazurile în care
piloții lenți le strică tururile cronometrate adversarilor în
calificări. În acest sens, va fi stabilit un timp maxim pe
porțiunea din turul de circuit cuprinsă între ieșirea și intrarea
la boxe, în care trebuie să se încadreze toți piloții aflați pe
pistă.

Totodată, piloții nu vor mai avea voie să oprească monopostul pe
circuit, după încheierea calificărilor, așa cum a făcut Lewis
Hamilton la Marele Premiu al Canadei deoarece era pe punctul de a
rămâne fără combustibil. Aceste noi prevederi au efect imediat.

FIA a schimbat regulamentul privind utilizarea aripilor mobile,
în scopul de a încuraja depășirile. Astfel, din sezonul 2011 va fi
permisă folosirea unei aripi dorsale mobile, în locul
dispozitivului „F-duct” și a aripii frontale mobile, dar aceasta va
putea fi utilizată numai pentru a depăși, după ce pilotul a
efectuat primele două tururi ale cursei. Sistemul se activează
numai dacă monopostul care încearcă să trecă de cel din față se
află la mai puțin de o secundă de el și se dezactivează când
driver-ul folosește pentru prima dată frânele. Pilotul va fi
atenționat prin controlul electronic că aripa mobilă este
activă.

Consiliul Mondial al FIA a adus clarificări regulamentului
Safety Car-ului, după ce Michael Schumacher l-a depășit pe Fernando
Alonso în ultimul tur al Marelui Premiu al Principatului Monaco,
imediat ce mașina de siguranță a ieșit de pe pistă. Astfel, dacă
Safety Car-ul părăsește circuitul în ultimul tur, piloții nu mai au
voie să depășească și își vor păstra ordinea până trec lini de
sosire.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Miza serii în Europa: Universitatea Craiova și CFR Cluj atacă play-off-ul! Unde vezi meciurile
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
Locurile interzise de pe țărmul Dunării, dispărute sub ape. „Grănicerii au ordin să împuște pe oricine se apropie de maluri”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedete din România care au învins cancerul în stadii avansate. Au suferit de boli nemiloase şi au supravieţuit! Declarații sfâșietoare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro