„Vrei să fii copilot la o cursă de raliu?” Dacă ai o minimă pasiune pentru motorsport, e imposibil să răspunzi „nu” la o asemenea întrebare. Așa că am acceptat instant invitația făcută de Orange de a-i fi alături pilotului Alexandru Filip la Dementor Rally Show Sibiu 2011. Problema când spui atât de repede „da” e însă că nici nu prea mai poți da înapoi. Dar până la urmă, totul e bine când se termină cu bine: echipajul Filip – Lipovan a câștigat show-ul de la Sibiu. Contribuția: 100% Filip, 0% Lipovan.
Sâmbătă, ora 9:00. Cobor la mic dejun. În jurul meu, grupuri de oameni îmbrăcați la fel, în combinezoane de motorsport. E clar, am nimerit bine. Sunt cei alături de care voi concura la Dementor Rally Show. Drumul până la Sibiu Fun Park, spațiul amenajat special pentru o etapă specială pe macadam, e scurt. Din fericire, soarele e pe cer, din păcate e frig. Coafura rezistă, emoțiile mai puțin. Mecanicii lucrează deja la mașini. Trec de Titi Aur, Bogdan Marișca, actualul campion Vali Porcișteanu și ajung la „coechipierul” meu, Alex Filip. Ne întâlnim pentru prima dată, dar asta e mai puțin important, eu știu destule despre el. Face 33 de ani în ianuarie, îi plac U2 și filmele cu BD, iar pe lângă mașini se dă și cu schiurile și mountain bike. În viața de zi cu zi, e organizator de evenimente la Orange.
Prezentarea cu mașina
„Mi-am pierdut multe concedii pentru raliuri. Iar pentru cheltuieli am luat salarii în avans”, își permite Alex un moment pentru amintiri. Scurt, pentru că „am venit să câștig, ca întotdeauna, nu poți să nu-ți propui asta”. Așa că intrăm în pâine, cu câteva explicații despre mașina în care ne urcăm. Alex are acum un Renault Clio R3 Maxi. „E bazat pe o mașină de serie, dar aproape tot ce vezi e schimbat: motorul, cutia de viteze, suspensiile, structura de rezistență, tot, tot, tot”, îmi explică pilotul. Nu că nu m-aș fi prins, măcar văzând bordul, care practic nu există. Printre fiarele care fac să te poți răsturna fără să pățești nimic, se vede un volan de curse, cu o manetă uriașă pentru așteptările mele, care e schimÂbătorul de viteze, și un ecran cu informații. „Viteza nu apare, doar treapta și alte informații”, primesc răspunsul înainte să întreb.
Cei 230 CP, cu 245 Nm cuplu la 5.400 rpm deplasează însă ușoara mașină extrem de rapid, dar limitat la 170 de kmh. Dar gata cu datele (prea) tehnice. „Aer condiționat are?”, întreb în glumă. „Bineînțeles că nu, deși uneori sunt 60-70 de grade vara la curse în interior”, răspunde răbdător Alex. De fapt, bordul nu are aproape nimic. Nici dacă treceau niște hoți nu arăta chiar așa. Singura dotare de lux e acționarea electrică a geamurilor laterale. Doar față și cu niște butoane pentru care designul n-a fost o preocupare. Și chiar așa „astăzi face 75.000-80.000 de euro. Câți kilometri are la bord nu contează și nici nu știu, la noi se măsoare ca la avioane, în ore. Altfel, mașina intră la revizie după fiecare cursă”. De ce te simți în siguranță
Logic că designul nu e deloc o preocupare, dincolo de aspectul exterior, care e important și el mai ales pentru sponsori. Și nici măcar performanța nu e pe primul loc, ci siguranța. Interiorul e protejat cu o structură care îmi mai liniștește teama. Centurile de siguranță sunt ca ale piloților de avion, scaunele suficient de ergonomice ca să te țintuiești în ele.
E greu totuși să-ți dispară total emoția, ca să nu-i zic frica, înainte de a intra în premieră în cursă. Nu te-ajută nici faptul că primul concurent se rostogolește peste cap după ce a tăiat prea mult o curbă și a prins un dâmb. Eu așteptam deja ambulanța, el iese teafăr, căutând o altă mașină cu care să concureze. Regulamentul îi permite. Nu e o etapă normală de raliu, ci un show. Se concurează în paralel, câte doi, cel mai bun, în sistemul două din trei, merge mai departe. Mai întâi, calificări pentru primii opt, apoi sferturi, semifinale și finala. Alex n-are emoții cu calificările. Pentru el, competiția începe în sferturi. Pentru mine, în calificări.
Sper că n-am îndoit mașina
Odată ce am spus „da” și am venit la Sibiu, nu mai pot refuza să urc în mașină. Așa că iau casca și mă rog să înceapă și să se termine cu bine. Prins în chingile scaunului, mă mai liniștesc – sunt bine prins, dacă aș avea și buton de eject, ar fi perfect. Așa, mă bazez pe Alex. Care nu mă dezamăgește, de la primele viraje.
Mă simt ca într-un rollercoaster, dar încep să mă conving că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Eventual, pot provoca daune, pentru că apăs prea tare cu picioarele. Sunt prea concentrat ca să spun ceva și oricum nu vreau să-l deranjez pe pilot, care manevrează volanul și schimbătorul cu o dexteritate ce l-ar face invidios pe David Copperfield. Nici nu trebuie să-i spun nimic, că într-o cursă normală copilotul e esențial. „Îmi spune distanța până la o curbă, direcția ei și gradul pe o scară de la 1 la 6. Dar aici știu totul din cap, oricum, e un traseu scurt”. Durează aproape două minute, două tururi, dar mi se par două secunde. Nici nu știu când s-au terminat curbele, n-am apucat să le număr, știu că au fost două sărituri, care din interior se simt mai tare decât par din afară. Senzația e superbă, adrenalina clocotește, chiar dacă, în schimb, sunetul e mai puțin sesizabil datorită căștii, față de exterior, unde mașina huruie la accelerație și pocnește la fiecare schimbare.
Victorie la cinci zecimi!
Calificarea e asigurată, sferturile și semifinalele le obține Alex cu alt copilot, mai urc în mașină în finală. După ce Titi Aur, fost campion național, distruge nu una, ci două mașini, răsturnându-se pe rând cu ambele în același duel. Deci, iar emoții, dar e finala!
Pornim din nou, deja sunt mai sigur pe mine. Alex e la fel, adică impecabil – adversarul se răstoarnă înainte de final, îl vedem din mașină, și câștigăm. „Eram oricum în față”, spun eu sigur pe mine. Ne confirmă cei de afară. E 1-0. „Dă-ți geaca jos!”, mă roagă inginerul englez al lui Alex. Ei, da, orice gram în plus e important pentru victorie! După ce aflu, cedez locul unei domnișoare, evident mult mai ușoară. Victoria decisivă vine cu o palmă avans – 0,5 secunde!
Restul e poveste! Îmbrățișări, felicitări, aplauze, premiere, trofeu! Toate pentru cel care le merită – Alexandru Filip. Eu rămân cu experiența unică.
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER