Călin Ciortan a dominat calificările etapei de drift de pe Transalpina

Nu mai puțin de 43 de piloți din România, Ungaria, Polonia și Bulgaria au fost prezenți la startul rundei a treia din Campionatul Național de Drift.
Călin Ciortan a dominat calificările etapei de drift de pe Transalpina

Triplul campion național și dublu campion european la drift, Călin Ciortan, a obținut cel mai bun punctaj în calificările de pe Transalpina, acolo unde anul trecut a obținut și titlul.

Nu mai puțin de 43 de piloți din România, Ungaria, Polonia și Bulgaria au fost prezenți la startul rundei a treia din Campionatul Național de Drift. Deși a început cum nu se poate mai rău, din cauza căderilor masive de precipitații, etapa a avut parte de o serie de calificări spectaculoase în partea a doua a zilei de ieri, atunci când soarele a revenit pe Transalpina și spre bucuria celor peste 1.000 de spectatori care până atunci au înfruntat vremea.

Pe un BMW de aproximativ 700 de cai putere, Ciortan a adunat 88 de puncte în calificări și a terminat pe prima poziție. Locul secund a fost ocupat de ungurul Csaba Vigh, vicecampionul etapei de la Mariapocs, cu 81 de puncte. Deși, pentru prima dată în România, acesta a smuls ropote de aplauze din partea fanilor, care au apreciat stilul său spectaculos. Podiumul calificărilor a fost completat de Răzvan Frățianu, cel care și anul trecut făcea o figură extrem de frumoasă pe Drumul Regelui.

Astăzi, peste 5.000 de fani sunt așteptați să urmărească battle-urile etapei a treia. Antrenamentele finale au început deja, iar vremea pare să țină cu iubitorii motorsportului. Pentru cei care nu ajung pe Transalpina, o pot face în direct pe Telekom Sport 2, de la ora 15:30.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania