„Americanu” i-a salvat pe români la Paris. „Lupii” au fost învinși de Stade Francais, 12-47. Vlaicu a marcat toate punctele românilor

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Selecționata „Lupii” București a fost învinsă sâmbătă, la Paris, de Stade Francais cu  47-12 (14-12).
  • Meciul a contat pentru etapa a cincea a Challenge Cup, a doua competiție valorică intercluburi din Europa.

„Lupii” București au jucat curajos la Paris, însă au rezistat doar o repriză în fața celor de la Stade Francais, echipă aflată pe locul secund în Top 14. Ei au plătit tribut faptului că au jucat în 14 oameni timp de 10 minute, după eliminarea lui Surugiu. Francezii au marcat în acel interval nu mai puțin de trei eseuri. „Lupii” au fost susținuți din tribunele stadionului „Jean – Bouin” de către căpitanul naționalei României, Mihai Macovei, care evoluează la echipa de liga a doua, Massy.  

„Lupii”, egalii francezilor timp 40 de minute
Românii au început bine meciul și au punctat primii pe tabelă prin penalitatea reușită de Florin Vlaicu (0-3, min. 6), însă în numai câteva minute, francezii, prin căpitanul lor, Jeremy Sinzelle au culcat balonul în terenul de țintă, eseu transformat de Mallet (7-3, min. 10). Vlaicu a reușit să-i mențină pe „lupi” în joc printr-o penalitate (7-6, min.13), însă oaspeții au mai marcat un eseu, prin Jono Ross, transformat de Mallet (14-6, min. 18). Până la pauză, Vlaicu a reușit să apropie scorul, prin alte două penalități, 14-12 (min.27). Mai mult „Americanu”, a fost aproape  de a-i aduce pe români în avantaj, înainte de intrarea la vestiare, însă balonul șutat de el a trecut pe lângă buturile gazdelor.
 

Stătulescu a dat în bară
Repriza a doua a început dificil pentru „lupi” care au fost nevoiți să evolueze în 14, după ce Florin Surugiu a primit cartonașul galben. Francezii au speculat breșele create în apărarea noastră și au început recitalul de eseuri, 3 în 10 minute prin  Ross, Sinzelle și Camara (35-12, min. 59). Odată cu reintrarea lui Surugiu, jocul s-a mai echilibrat și „lupii” au început să fie prezenți mai mult în terenul de 22 advers. Presiunea continuă pusă pe francezi i-a determinat pe aceștia să greșească, însă balonul șutat de Stătulescu, din lovitura de pedeapsă, a lovit butul stâng. Câteva minute mai târiu, internaționalul australian Digby Ioane a mărit avantajul pentru Stade Francais, eseu transformat de Mallet (42-12, min. 68). Camara a închis tabela cu câteva secunde înainte de fluierul final, prinzând perfect un balon de urmărire trimis de Mallet, 47-12.

  • Ultimul meci al „Lupilor” în această ediție a Challenge Cup va avea loc pe 24 ianuarie, pe Cluj Arena, cu Newcastle Falcons.


Au marcat
„Lupii” București: Vlaicu (4 lp)
Stade Francais: Jeremy Sinzelle (2e), Jono Ross (2e), Djibril Camara (2e), Digby Ioane (e) Vincent Mallet (6t)

„Lupii” București: 1. Petru Tamba, 2. Otar Turashvili, 3. Vlad Bădălicescu, 4. Petre Neacșu, 5. Cornel Tatu, 6. Johan van Heerden, 7. Constantin Ene, 8. Răzvan Ailenei – 9. Florin Surugiu, 10. Florin Vlaicu – 11. Ionuț Botezatu, 12. Csaba Gal (c), 13. Robert Dascălu, 14. Florin Ioniță, 15. Dan Stătulescu. Rezerve: 16. Alexandru Oancea, 17. Silviu Vasiliu, 18. Constantin Pristaviță, 19. Onal Agiacai, 20. Mihai Dico, 21. Grigoraș Diaconescu, 22. Marian Apostol 23. Robert Neagu.

Stade Francais: 1. Romain Frou, 2. Zurabi Zhvania, 3. Adrien Oleon, 4. Paul Gabrillagues, 5. Juan Cruz Guillemain, 6 Nicolas Garrault,  8. Jono Ross, 7. Mathieu De Giovanni, 9. Julien Tomas, 10. Vincent Mallet, 11. Djibril Camara, 12. Mayer Bosman, 13. Jeremy Sinzelle, 14. Digby Ioane, 15. Paul Williams. Rezerve: 16. Sofiane Chellat, 17. Sakaria Taulafo, 18. Davit Kubriashvili, 19. Julien Nibert, 20. Matthieru Ugena, 21. Julien Dupuy, 22. Morne Steyn, 23. Hugh Pyle.

Clasament Grupa a III-a
1. Gwent Dragons   5    4   0     1    210-108   21p
2. Newcastle            5    3    0     2    156-139   16p
3. Stade Francais    5    3    0     2    136-113   15p
4. Lupii București    5    0     0     5    67-209    1p
În celălalt meci al grupei, Newcastle Falcons – Newport Gwent Dragons 29-40.
 
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele