Jo Jo Dan: „Pot să fiu campion!”

Jo Jo Dan: „Pot să fiu campion!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe Jo Jo Dan lumea a început să îl cunoască după ce l-a pus la podea pe Raul Balbi, omul care îi dăduse frisoane lui Doroftei.

Acela a fost momentul lansării tale?
În România, probabil că da. Balbi era vedetă la mine acasă, iar faptul că l-am bătut prin KO destul de rapid a atras privirile și asupra mea. În Canada mă mai știa lumea, dar acasă de unde? Boxul nu e fotbal să se dea toată ziua la televizor.

Cum l-ai caracteriza pe boxerul Jo Jo Dan?
Un stângaci incomod, care ține adversarii la distanță. Dau bine la ficat, dar uneori mă hazardez și îmi pierd din stabilitate când vreau să lovesc foarte tare.

Și ce crezi că îți lipsește?
Meciurile. Vreau să mă bat pentru o centură mondială. Sunt în primii 15 la toate versiunile și vreau ca la anul să ajung în postura de challenger obligatoriu. Simt că pot să fac mai mult și nu mi-e frică de nimeni. Poate sunt eu mai nebun, dar chiar îmi doresc cel mai tare meci posibil.

Ai vreun idol?
Bute e idolul și prietenul meu și aș vrea să am și eu traiectoria lui în carieră. Boxul cere multe sacrificii, iar eu sunt dispus să le fac. Pot să fiu campion.

Trăiește din bursele de meci

Deși se antrenează la Montreal, Jo Jo Dan nu mai are contract cu Interbox, club la care e legitimat Lucian Bute. Vechiul angajament a expirat și nu a mai fost prelungit, din motive financiare. În aceste condiții, singurii bani pe care îi ia românul sunt bursele de meci. Nefiind chiar o vedetă, acestea sunt undeva la 20.000-30.000 de dolari pe meci, dar Jo Jo a boxat chiar și pe câteva mii.

Obreja și Gănescu „lucrează” pentru el

Cei care se agită să îi găsească meciuri lui Jo Jo sunt promotorul Cristi Gănescu și președintele FRB, Rudel Obreja (foto). Ei i-au organizat gala de la Piatra-Neamț și tot ei încearcă să îi mai facă un meci anul acesta. „E talentat și poate ajunge departe”, crede Gănescu, în vreme ce Obreja spune că are grijă de unul dintre „copiii săi”: „După Bute și Diaconu, România mai poate avea un campion mondial”.

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…