Jo Jo Dan țintește titlul mondial

Jo Jo Dan țintește titlul mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

E înăltuț, subțirel și în timpul liber poartă ochelari. Când îi dă jos și intră pe ring, lovește cu stânga năprasnic. Nici n-ai zice că e același tip care duminică de duminică se roagă la biserica românească din Montreal pentru o altă șansă în viață.

Jo Jo Dan e Ion Ionuț Dan în varianta românească. Un boxer care n-a avut mare noroc la amatori și care a plecat în lume, la fel ca alții, visând să se lupte cu adevărat pe bani. Jo Jo a ales Canada atras de faima fostului coleg de la lotul național, Lucian Bute. Numai că norocul nu i-a surâs la fel și cariera de profesionist și-a început-o cărând saci de ciment și boxând pentru 500 de dolari. Timpul a trecut, cariera sa a evoluat și puștiul fugit dintre blocurile Rahovei a câștigat centura nord-americană a categoriei sale, 63 de kilograme.

Deși unii ar crede că acest lucru l-a aranjat în viață, Jojo nu doarme nicidecum pe un sac de bani. Ba din contră. Stă într-o cameră a unui apartament închiriat împreună cu alți doi boxeri la Montreal și patru ore pe zi lucrează. Lasă mănușile și pune mâna pe mătură, făcând curat la o fabrică de elicoptere. Totul pentru 1.000 de dolari pe lună, bani care îi asigură chiria și alte cheltuieli curente.

În restul timpului se antrenează. De la 7 dimineața și de la 11:30. „La patru după-amiaza intru la muncă și vin pe la nouă seara. Mănânc și mă culc visând că mă bat pentru titlul mondial. La asta mă gândesc în fiecare noapte. E șansa mea să trăiesc mai bine”, spune sincer românul. „Aș putea să mă dau mare și să declar că vreau glorie, dar ce rost are? Îmi doresc să trăiesc mai bine, eu și familia mea, și numai boxul îmi poate oferi șansa asta. Dacă nu mi-a plăcut școala, ce să fac?”, punctează boxerul.

"Mi-a fost foarte greu de multe ori, dar niciodată nu m-am gândit să renunț la box" – Jo Jo Dan, boxer

22 de meciuri are Jo Jo Dan ca boxer profesionist, reușind de 12 ori să termine meciurile prin KO. El nu a suferit nicio înfrângere

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…