Deținător a 15 medalii la seniori, dintre care 12 de aur, David Popovici (21 de ani) a ales un cuvânt pentru a spune care este următorul obiectiv.
Fără rival în Europa în proba de 200 de metri de când a trecut la seniori, David Popovici a dezvăluit că vrea să devină octuplu campion european.
David Popovici a reușit o performanță rară în Europa, poate chiar unică. Este singurul sportiv din istorie care a câștigat de 3 ori la rând aurul la 100 și 200 de metri.
În urmă cu 3 decenii, fostul mare înotător rus Alexander Popov a realizat ceva similar, dar la probele de 50 și 100 de metri, pe care le-a dominat între 1993, 1995 și 1997.
Nimeni, însă, în istoria de 4 decenii de când se înoată, la aceeași ediție, 50, 100 și 200 de metri, să câștige câte 4 titluri consecutive la două probe diferite. Iar Popovici asta vrea.
„Să sperăm că… Cum naiba se spune de opt ori? Octuplu? Dacă ăsta e cuvântul, să sperăm că în doi ani sau la următoarele Campionate, voi fi campion octuplu chiar.
La competiția asta, medalia de aur de la 100 de metri a fost mult mai greu de obținut, aia e foarte… înseamnă mult pentru mine.
Finala de la 200 m am controlat-o cap-coadă, nu cred că a fost vreun moment în care să fie cineva în fața mea.
E vorba despre control, tehnică și păstrarea calmului la final”, a declarat David Popovici, potrivit DigiSport.
Proba de 100 de metri este cea mai veche din programul Campionatului European, fiind introdusă în 1926, cu ocazia competiției de la Budapesta.
A urmat cea de 200 de metri, începând cu 1970, la Barcelona, iar 17 ani mai târziu a apărut și cea mai scurtă distanță posibilă în bazinul lung, cea de 50 de metri.
Popov are cele mai multe titluri la 50 de metri, 5 la număr, dintre care 3 la rând, între 1993 și 1997, plus cele din 2000 și 2004.
Rusul are tot atâtea și la 100 de metri, între 1991 și 1997, la care se adaugă cel din 2000. El nu are, însă, niciun titlu continental la 200 de metri, proba favorită a lui Popovici.
Aceasta a fost dominată, ani la rând, de fostul mare sportiv olandez Pieter van den Hoogenband, campion între 1999 și între 2002 și 2006.
La următoarele 3 ediții aurul a fost adjudecat de germanul Paul Biedermann, care este, de altfel, și deținătorul recordului mondial.
„Aș fi vrut să merg 1:43, eram foarte aproape, mi-ar fi plăcut un pic mai rapid.
Dar nu pot să las asta să-mi ia din bucuria că mi-am apărat titlurile la 100 și la 200 deja de trei ori, 3 ori 2, de trei ori dubla, și sunt foarte bucuros.
Tocmai de aia sunt fericit (n.r. – este primul care a reușit această performanță), în sfârșit o să am și eu, știu că sună a ceva banal, o să am o cină cu oamenii mei și familia mea.
Nu o să mă grăbesc să mă culc pentru că am antrenament de dimineață. Pentru prima oară în sezonul ăsta.
Vor urma multe luni de petrecut timp cu oamenii dragi, de relaxat, de culcat un pic mai târziu. Chestii care par banale, dar de fapt asta e lumea noastră.
O să mă plimb mult cu motorul, cu mașina, și o să am grijă de căpuțul meu, ca să vin sănătos și și mai puternic în următorul sezonul”, a spus David Popovici.