„Imperiali”. Florin Prunea a rostit celor doi fotbaliști care l-au dat pe spate în România – Polonia

Florentin Dincă
Florin Prunea, impresionat de Dragusin si Coubis in meciul cu Polonia. Foto: Mihai Pop ProSport

Naționala tricoloră „a spart în sfârșit gheața” în această ediție a Ligii Națiunilor și a bifat primele trei puncte în grupă, după 2-1 acasă cu Polonia.

La finalul jocului de pe „Arena Națională”, Florin Prunea (58 de ani) a ținut să remarce printr-un singur cuvânt prestația cuplului de fundași centrali format din Radu Drăgușin (24 de ani) și Andrei Coubiș (23 de ani): „Imperiali”.

Florin Prunea, impresionat de evoluția sigură a cuplului Drăgușin – Coubiș din România – Polonia 2-1

Naționala României a învins reprezentativa similară a Poloniei, scor 2-1, și a reușit astfel primul succes din actuala ediție a Ligii Națiunilor.

fostul portar al Generației de Aur nu a fost impresionat de oamenii din ofensivă, cei care au decis meciul, ci de prestația sigură a perechii de stoperi Radu Drăgușin – Andrei Coubiș.

„Drăgușin și Coubiș mi s-au părut imperiali amândoi. N-am avut niciun fel de problemă acolo”, a spus Prunea, la DigiSport.

Radu Drăgușin și Andrei Coubiș au fost integraliști în acest meci și, în ciuda golului primit, s-au achitat foarte bine de sarcini în fața lui Robert Lewandowski și compania.

Pentru evoluția sa, Drăgușin a fost notat cu 6,7 de SofaScore, în timp ce Coubiș a primit 7,3, în condițiile în care Andrei Rațiu – 6.5, a fost cel mai slab, iar cel mai bun a fost Cicâldău – 7,8.

Foto: Sport Pictures

Radu Drăgușin, satisfăcut de revanșă după „setul” din tur

Fundașul central al Fiorentinei a catalogat succesul împotriva Poloniei ca o adevărată revanșă după umilința trăită în tur, când tricolorii, fără el marea majoritate din timp, după eliminarea din debutul meciului, au fost „dezintegrați” de echipa gazdă, scor 0-6.

„A fost o revanșă în fața Poloniei, după rezultatul dur, greu de digerat din tur. Atitudine a fost mereu, dar în fotbal detaliile fac diferența. Am fost și mai motivați, s-a văzut asta.

(n.r. – Despre banderola preluată de la Ianis Iagi) Este o onoare pentru mine, am visat de mic copil asta. O responsabilitate pentru mine.

După patru înfrângeri era o energie negativă, suporterii, noi, eram jos. Astăzi a fost ca un fruct al muncii noastre. Vrem să continuăm pe acceeași direcție”, a declarat stoperul naționalei României la finalul jocului de pe Arena Națională.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]