Aproximativ 3 mii de spectatori au fost martori, pe arena „Francisc Neuman” din Arad, la revenirea, după 34 de ani, a celor de la Corvinul Hunedoara în elita fotbalului românesc. Csikszereda a fost adversarul „corbilor”, într-un meci decis de un start de repriză perfect al băieților lui Florin Maxim, care s-au impus cu un sec 3-0.
Ajutați de frații de la UTA, „ultrașii” Corvinului au desfășurat o coregrafie spectaculoasă în peluză. Pe o pânză uriașă au apărut câteva schelete, iar pe fond Castelul din Hunedoara și combinatul Siderurgic Hunedoara, cu mesajul: „Din Hunedoara noi venim!”. Fani din toate sectoarele stadionului au acompaniat galeria, iar elevii lui Florin Maxim chiar și-au intrat în rolul gazdelor.
Fotbalist la UTA timp de un sezon și jumătate, Andrej Fabry avea reperele clare și, în minutul 9, i-a pus mingea pe cap lui Pîrvulescu. Mijlocașul lateral stânga i-a luat fața lui Pászka, dar a reluat cu capul exact în Pap, din careul mic.
Aflate la tribuna oficială, Ioan Andone sau Ioan Petcu, gloriile corviniste, și-au pus mâna în cap, ocazie imensă pentru „corbi”. După 10 minute, același mijlocaș slovac a tras el de această dată, de la 19 metri, iar mingea a trecut foarte aproape de stâlpul din dreapta porții harghitene.
Vizitatorii s-au bazat exclusiv pe abilitățile tehnice ale lui Anderson Ceara, care a dorit să le arate celor de la FCSB sau CFR că au greșit lăsându-l în Secuime. Chiar brazilianul Ciucului a tras primul șut pe poarta hunedorenilor, după ce a primit mingea chiar de la portarul advers, Codruț Sandu, care apoi s-a revanșat respingând de lângă bară.
A fost ocazia ce i-a făcut pe cei de la Csikszereda să iasă mai mult la joc, iar Ceara și-a făcut o minge la 18 metri, dar șutul s-a lovit de coechipierul Eppel. Cum argentinianul Gillard a fost dat dispărut printre fundașii lui Szabo, la șut s-a prezentat tot Pîrvulescu, care de această dată a lovit transversala de la 25 de metri. Era mintul 41 și nimic nu s-a mai schimbat până la pauză, scor 0-0.
Startul reprizei secunde a fost de-a dreptul electrizant. Pîrvulescu a tras de puțin pe lângă vinclu, din interiorul careului, iar Trif, în replică l-a întins serios pe C. Sandu cu un șut din unghi. Apoi, tabela s-a modificat de trei ori până în minutul 65, de fiecare dată în dreptul hunedorenilor.
În minutul 57, Yeboah a fost abil în fața lui Bodo și a obținut penalty-ul din care Andrej Fabry a înscris primul gol al celor de la Corvinul, după mai bine de trei decenii, în prima ligă. A urmat un adevărat „blitzkrieg” pentru băieții lui Maxim, care au făcut repede 2-0, prin Nicolae Pîrvulescu, care a finalizat spectaculos, din voleu, o acțiune pornită de la nou-intratul Bratu. Era minutul 62, iar trei minute mai târziu a punctat și Sergio Ribeiro. Portughezul a executat puternic, pe poartă, o lovitură de la marginea careului lateral stânga, pe care Pap a văzut-o târziu.
La următoarea fază, Csuros a ratat șansa de a-și băga echipa în joc, reluând din poziție foarte bună peste poartă. De altfel, ciucanii au jucat și ei după minutul 70, mai ales că cei 20 de suporteri ai lor nu au încetat cu încurajările. Eppel a apărut, în sfârșit, la finalizare, dar „capul” său a fost prea slab pentru a-i pune probleme lui Sandu.
Gazdele meciului de la Arad s-au întors în atac spre final, când Pap a limitat proporțiile scorului la șuturile bune ale lui Deaconu și Iacob. Corvinul a reușit să închidă poarta la primul meci stagional și pentru că Trif a tras exact în Sandu din 7 metri, iar Dolny a trimis cu capul de puțin pe poartă.
Arad le-a purtat noroc „corviniștilor”, care vor mai fi în exil în orașul de pe Mureș cel puțin trei meciuri considerate acasă. Apoi, „alb-albaștrii” se întorc în județ, dar la Petroșani, pe „Petre Libardi”, în care autoritățile județene investesc puternic. Partida cu Dinamo, de pe finalul lunii august, ar trebui să se joace în Vale.
Corvinul: C. Sandu – Iacob, Fl. Ilie, Manolache (Abualdani 83), Neacșa – Ribeiro (Goodlad 83), Cărăruş – Yeboah (M. Bratu 61), Fabry (Deaconu 72), N. Pîrvulescu – Gillard (Espinosa 72). Rezerve neutilizate: Franculescu, F. Blaga – Albino, Hrezdac, Ivancevic, Hayatu, F. Ilie. Antrenor: Florin Maxim
Csikszereda: Pap – Pászka, Al. Szabó, Hegedűs, Trif – Bodo (Csuros, 65), Veres – Ceará (Stahl 89), Magyar (Tajti, 60), Szalay (D. Bota, 65) – Eppel (Dolny 89). Rezerve neutilizate: Deaky – Odor, Szabo, Nyitra, Noveli, Karacssony, Toth. Antrenor: Istvan Sabo
Arbitri: Marcel Bîrsan (București) – Cosmin Vătamanu (Ilfov), Ionuț-Traian Neacșu (București). Rezervă: Claudiu Cristian Găițin (Timiș)
Camera VAR: Ionuț Marius Coza (Ilfov), Valentin Porumbel (București)
Observator FRF: Teodora Albon (Cluj)
Delegat LPF: Ioan Mărginean (Alba Iulia)