Petroșani, unul dintre orașele miniere importante din România, va avea un stadion de Superliga, după ce administrația locală (primăria și CJ Hunedoara) a băgat 716.000 de euro pentru aducerea stadionului „Petre Libardi” la nivelul necesar omologării de FRF și LPF, în conformitate cu standardele forului european.
Pe acest stadion urmează să joace nou-promovata Corvinul Hunedoara, echipă ce a revenit în primul eșalon după 34 de ani și care în 2024 câștiga Cupa României, în fața celor de la Oțelul Galați, la loviturile de departajare.
Lucrările la stadionul în care s-au băgat 716.000 de euro avansează destul de mult, iar primarul din Petroșani, unul dintre cele mai importante orașe miniere din țară, crede că omologarea arenei va putea fi făcută la jumătatea lunii august, ceea ce înseamnă că echipa Corvinul Hunedoara va juca meciurile de pe teren propriu aproape de casă destul de devreme.
În prima parte a sezonului 2025-2026, meciurile de pe teren propriu vor avea loc la Arad, care se află la 200 de km de Hunedoara.
„Se trag cablurile pentru alimentarea transformatoarelor și a instalației de nocturnă, astfel că lucrările sunt în linie dreaptă.
Eu sper ca în jurul datei de 15 august să fim în situația în care să putem chema reprezentanții Federației Române de Fotbal pentru omologarea stadionului”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul din Petroșani, citat de presa locală.
Potrivit sursei menționate, lucrările de modernizare ale stadionului au un stadiu destul de avansat, cu peste 80% dintre investiții deja finalizate.
Astfel, pe lista lucrărilor care sunt în curs de desfășurare se află realizarea aimentării cu energie electrică, montarea tabelei de marcaj, instalarea băncilor de rezervă, dar și punerea în funțciune a sistemelor de sonorizare și supraveghere video.
În privința infrastructurii pentru sistemul VAR, una dintre cerințele pentru omologare, precum și panourile publicitare luminoase, acestea sunt deja realizate, fiind în faza de finalizare a montajului și de punere în funcțiune.
Stadionul va avea o capacitate de 15.500 de locuri și va putea fi omologat pentru Superliaga, în conformitate cu cerințele FRF Și LPF, care sunt aliniate la standardele impuse de UEFA.
Sezonul 2026-2027 din Superliga va începe în perioada 17-20 iulie, iar meciul de debut pentru Corvinul Hunedoara va fi pe teren propriu, la Arad.
Adversară din runda inaugurală îi este Csikszereda, echipă aflată în al doilea sezon în Superliga, iar meciul va avea loc pe 20 iulie, de la ora 18:30.
Primarul din Hunedoara, Dan Bobouțanu, a atras atenția cu privire la numărul mic de suporteri care și-au făcut abonamente pentru meciurile de „acasă” și s-a arătat destul de dezamăgit în acest sens.
„S-au vândut sub 400 de abonamente. Normal că suntem dezamăgiți. Ne așteptam să avem până acum în jur de 2.000 de abonamente vândute”, a mărturisit Dan Bobouțanu, pentru ProSport.
Sursa foto: Ziarul Exclusiv