Corvinul, gata de momentul revenirii în Superliga. „Am judecat cu capul, nu cu inima”. Care e situația jucătorilor extracomunitari

Călin MNERIE
Corvinul, gata de momentul revenirii în Superliga. „Am judecat cu capul, nu cu inima”. Care e situația jucătorilor extracomunitari
Florin Maxim Foto Sport Pictures

După o absență de 34 de ani, Corvinul Hunedoara urcă din nou pe prima scenă a fotbalului românesc. Pentru primele meciuri ale sezonului, „corbii” sunt obligați să părăsească județul și au ales arena „Francisc Neuman”, din Arad, pentru a le fi casă până ce lucrările de reabilitare a stadionului „Petre Libardi”, din Petroșani, vor fi finalizate.

Luni, 20 iulie, de la ora 18:30, adversarii echipei antrenate de Florin Maxim sunt ciucanii de la Csikszereda, care au reușit salvarea de la retrogradare la primul lor sezon în Superliga din istoria clubului.

Florin Maxim: „Să ajungem la acest nivel a fost visul meu cel mai mare”

Florin Maxim (45 de ani) devine cel mai longevic antrenor din Superliga. Fostul fundaș lateral originar chiar din județul Hunedoara, de la Brad, începe cel de-al șaselea sezon pe banca celor de la Corvinul, unul cu totul și cu totul special pentru el.

„Să ajungem la acest nivel a fost visul meu cel mai mare de când am ajuns aici. Nu a fost ușor, dar suntem mândri de ce am realizat. Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul, în cei cinci ani de când activez aici, la obținerea acestor performanțe, respectiv trei promovări, câștigarea Cupei României și evoluția în cupele europene.

Pentru sezonul ce stă să înceapă, în mod normal, au apărut mai multe schimbări în structura lotului. La acest nivel am judecat cu capul, nu cu inima, și am renunțat la câțiva jucători cu vechime în lot, cărora la mulțumesc pentru ceea ce au făcut pentru Corvinul.

În ce privește primul meci din campionat, pot spune că nu avem, cu excepția cunoscută a lui Okoro, indisponibilități medicale în cadrul lotului. Dar există unele probleme cu jucătorii extracomunitari, cărora, încă, nu le-a parvenit permisul de ședere în România. Formula de star o voi stabili, ca de obicei, în ziua jocului, dar sperăm să avem un debut reușit”, a declarat antrenorul principal al hunedorenilor la conferința de presă de dinaintea partidei cu echipa harghiteană.

Corvinul și-a legitimat și jucătorii extracomunitari

Din informațiile ProSport, Corvinul a reușit să-i legitimeze pe ultima sută de metri și pe fotbaliștii extracomunitari: Mohammad Abualnadi (Iordania, (Selangor), Renato Espinosa (Peru, Unirea Slobozia), Gideon Goodlad (Nigeria, Es Sahel) și Angel Gillard (Argentina, Deportes Concepcion).

Celelalte achiziții ale verii în tabăra hunedorenilor sunt: Adrian Frănculescu (CFR Cluj), Silviu Drîngă (Minerul Lupeni), Andrej Fabry (U Cluj), Flavius Iacob și Denis Hrezdac (ambii de la UTA) și Emmanuel Yeboah (Bröndby IF). Florin Maxim este mulțumit de lotul pe care-l are la dispoziție, fără a vorbi despre un obiectiv stagional cert.

„În ceea ce îi privește pe băieți, aceștia au niște parametri buni, la fel ca și jucătorii celorlalte echipe din prima ligă. E clar că aceștia trebuie să fie pregătiți, fizic și mental în ziua jocului și să aibă noțiuni despre adversari.

E normal să ne dorim niște rezultate cât mai bune, pe care eu nu pot să le intuiesc acum. Dar, ceea ce pot garanta este că ne vom da și ultima picătură de energie pe teren, ne vom bate pentru fiecare minge. În rest, nu știu câți credeau că vom câștiga Cupa României, dar eu am crezut acest lucru, așa că rămân un antrenor optimist”, a mai precizat Florin Maxim.

Hunedorenii, puși în gardă de Anderson Ceara și de…talia ciucanilor

Tehnicianul „corbilor” a identificat și principalul pericol din tabăra ciucană, în Anderson Ceara, mijlocaș lateral care a ratat transferul la FCSB și CFR Cluj din pricina unor chestiuni de ordin medical.

„Le-am urmărit celor de la Csikszereda câteva meciuri din această vară, sunt echipa ce merge pe același drum început de către Robert Ilyes. Sunt o echipă foarte bine construită, cu talie, periculoasă la fazele fixe, combativă și grupată. Trebuie să speculăm ce e de speculat și să fim atenți la tranzițiile lor pozitive, căci au calitate bună.

Au și un jucător Anderson Ceara, care s-a aflat pe buzele tuturor în această vară, un fotbalist bun unu contra unu. Mai sunt și atacanții cu talie, speculanți, pe scurt formează o echipă incomodă. Dar, cred că până la ora jocului vom fi pregătiți să le pumem probleme”, mai susține Maxim.

Neacșa revine după 12 ani pe scena Superligii: „Jocul cu ciucanii va fi cel mai important”

Alexandru Neacșa revine, la rândul său, în SuperLigă după nu mai puțin de 12 ani. Pe atunci, actualul căpitan al Corvinului juca pentru Viitorul Constanța, pentru ca între timp să devină un simbol al „corbilor”, plecând din Liga 3-a în acest proiect.

„Așteptăm cu nerăbdare să jucăm în SuperLiga, având în vedere că acesta a fost țelul nostru încă de la început, de când Corvinul s-a reînființat. Vom debuta în campionat cu Csikszereda, un meci care, de principiu, este ca oricare altul. Însă nu putem uita că acesta este primul nostru meci în cel mai înalt eșalon după mulți ani, chiar dacă eu și alți colegi am mai jucat la acest nivel, așa că jocul cu ciucanii va fi cel mai important.

Ne dorim să începem cu dreptul și, apoi, să avem rezultate cât mai bune. Dar, una peste alta, abia așteptăm să începem campionatul”, a spus mijlocașul de 34 de ani al lui Florin Maxim.

Meci special pentru patru jucători și antrenorul lor secund

Când vor păși pe gazonul arenei „Francisc Neuman”, patru dintre jucătorii Corvinului vor fi puțin nostalgici.

Florin Ilie, Andrej Fabry, Flavius Iacob și Denis Hrezdac au fost acasă la Arad, în tricoul celor de la UTA. Hrezdac chiar este împrumutat de arădeni la Corvinul și ar trebui să revină la finalul sezonului în „alb-roșu”.

Emoții și mai puternice va avea Dinu Maghici. Antrenorul secund al lui Florin Maxim e arădean get-beget, a jucat și el la UTA, însă doar în Liga 2-a și ar fi dorit să împărtășească acest moment cu tatăl său.

Din păcate, acesta s-a stins din viață brusc, cu o zi mai repede decât Mircea Lucescu. Grandiosul antrenor care a plecat chiar de la Corvinul în cariera de excepție pe care a avut-o chiar până în primăvara acestui an, pe banca naționalei României la barajul pentru Cupa Mondială, cu Turcia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]