Corvinul – Csikszereda 3-0 în etapa 1 din Superliga. Hunedorenii fac spectacol la revenirea în prima ligă!

Corvinul - Csikszereda 3-0 în etapa 1 din Superliga. Hunedorenii fac spectacol la revenirea în prima ligă!
FOTO: Sportpictures
19:55

Min. 90: Final de meci!

Corvinul face spectacol și învinge cu 3-0 la revenirea în prima ligă.

19:51

Min. 66: GOOOOL CORVINUL!

Ribeiro înscrie un gol superb direct din lovitură liberă de la peste 20 de metri!

19:50

Min. 62: GOOOL CORVINUL!

Pîrvulescu înscrie un gol superb, cu un voleu de la marginea careului direct în vinclul porții.

19:36

Min. 57: GOOOL CORVINUL!

Fabry deschide scorul din lovitură de la 11 metri.

19:29

Min. 46: A început repriza secundă

Marcel Bîrsan fluieră startul reprizei secunde.

19:15

Min. 45: Pauză!

Finalul primei reprize.

18:30

Min. 1: A început meciul!

Arbitrul fluieră startul partidei.

17:52

Echipele de start

Corvinul: Sandu – Iacob, F. Ilie, Manolache, Neacșa – Cărăruș, Ribeiro – Fabry, Yeboah, Pîrvulescu – Gillard
Rezerve: Frânculescu, Blaga – Albino, Hrezdac, Ivancevic, Abualnadi, Bratu, Deaconu, Goodlad, Espinosa, Hayatu, Ilie
Antrenor: Florin Maxim

Csikszereda: Pap – Paszka, Hegedus, Palmeș, Trif – Veres, Bodo – Anderson, Magyar, Szalay – Eppel
Rezerve: Deaky – Tajti, Odor, Dolny, Csuros, Bota, Stahl, Szabo, Zsolt, Novelli, Karacsony, Toth
Antrenor: Laszlo Szabo

Meciul Corvinul – Csikszereda are loc în etapa 1 din Superliga, sezonul 2026-2027, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Corvinul – Csikszereda Live Text Online în etapa 1 din Superliga

Corvinul Hunedoara și Csikszereda Miercurea Ciuc se duelează pentru prima oară în Superliga, luni, 20 iulie 2026, de la ora 18:30, cu ocazia etapei 1 a campionatului.

Corvinul a promovat direct la finalul sezonului 2025-2026 și prezintă mare interes pentru fanii proprii și neutri în vederea stagiunii care doar ce a debutat.

În campania din presezon, gruparea din Hunedoara a avut programate trei jocuri de pregătire, iar pe două dintre ele le-a pierdut, scor 0-1 cu Grosuplje și 0-1 cu Koper. În schimb, singura victorie a venit împotriva lui Pyunik, 2-0.

De partea cealaltă, Csikszereda s-a salvat de la retrogradare în ediția trecută și, mai mult, a reușit să își păstreze poate cel mai bun jucător, pe Anderson Ceara, care a fost dat ca și transferat atât la FCSB, cât și la CFR Cluj.

Ceara, evaluat la 750 de mii de euro de Transfermarkt, a rămas la Miercurea Ciuc și este așteptat să înceapă disputa de astăzi din postura de titular.

În cantonamentul de vară, Csikszereda a înregistrat trei înfrângeri, 0-2 cu Sepsi, 1-2 cu Brno, 1-3 cu Slaven Belupo, și o victorie, 2-1 cu Radnicki.

La capitolul dueluri directe, Corvinul și Csikszereda s-au întâlnit doar în Liga 2 și în Cupă, ultima oară în noiembrie 2024. Atunci, tot cu gruparea din Hunedoara din postură de gazdă, confruntarea s-a încheiat cu o remiză, 1-1.

Echipele probabile

Corvinul Hunedoara: Frănculescu – Albino, Manolache, Fl. Ilie, Hayatu – Hrezdac, Cărăruş, Neacșa – R. Deaconu, Yeboah, Fabry
Antrenor: Florin Maxim

Csikszereda Miercurea Ciuc: E. Pap – Palmeș, Szabo, Hegedus, Trif – Csuros, Veres – Ceara, Bodo, Stahl – Eppel
Antrenor: Istvan Szabo

Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)
Arbitru: Marcel Bîrsan (București). Asistenți: Cosmin Vătămanu (Ilfov), Ionuț Neacșu (București)
Arbitru VAR: Ionuț Coza (Ilfov). Asistent VAR: Valentin Porumbel (București)

Declarațiile antrenorilor

La conferința de presă premergătoare jocului de luni, Florin Maxim a vorbit despre promovare și schimbările care au apărut la echipă în ultimele luni:

„Mi-am dorit din suflet promovarea. Pentru mine, Corvinul chiar înseamnă ceva. Debutul meu la Liga 2 ca și copil, n-am cum să uit lucrurile astea. Mi-am dorit enorm și iată că după 5 ani am reușit să promovăm. Sunt bucuros pentru mine, pentru familia mea, pentru jucătorii care au pus fiecare cărămidă.

Acum suntem în Liga 1 și vă spun că suntem într-o continuă mișcare. Am avut o pauză scurtă, am avut schimbări în lot, decizii luate mai mult cu capul și mai puțin cu inima. Cam atât despre ce a fost, acum privim cu încredere în viitor, să fim sănătoși la fiecare etapă și să putem alinia cel mai bun 11. Cam astea sunt gândurile mele”, a declarat antrenorul Corvinului Hunedoara.

Din tabăra adversă, Istvan Szabo a transmis următoarele:

„Lotul este, în mare parte, conturat în acest moment. Desigur, mai pot apărea schimbări, dar consider că echipa s-a sudat, inclusiv în ceea ce privește staff-ul.

Aceste 5 săptămâni au fost foarte importante pentru a ne cunoaște și pentru ca ideile noastre să se armonizeze cu cele ale întregii echipe.

Cred că suntem pe drumul cel bun, dar nu m-ar fi deranjat să mai avem la dispoziție o săptămâna sau două. Nu mă plâng, însă, pentru că aceste 5 săptămâni au fost intense”, a punctat tehnicianul celor de la Csikszereda.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]