Internaționalul român a fost exclus din lot! Fotbalistul a rupt și contractul cu Giovanni Becali: „Negociază”

Sebastian Cristian
Internaționalul român a fost exclus din lot! Fotbalistul a rupt și contractul cu Giovanni Becali: „Negociază”
Foto: Sport Pictures

Adrian Rus are probleme serioase în Italia, la Pisa și are șanse foarte mici să mai evolueze pentru nou-promovată.

Informațiile au fost oferite chiar de Giovanni Becali, fostul impresar al fundașului de națională.

Internaționalul român a fost dat afară de la echipă! Giovanni Becali nu mai lucrează cu el, iar situația e una complicată

Adrian Rus nu mai prinde debutul în Serie A cu Pisa, așa cum spera. De fapt, nici nu mai joacă pentru clubul toscan. Fundașul român a fost scos din lot și e clar că nu mai intră în planurile antrenorului Alberto Gilardino.

Deși are contract semnat până în vara lui 2026, clubul i-a transmis că ar fi bine să-și caute o altă echipă.

Lucrurile nu stau deloc bine pentru Rus, mai ales că perioada de transferuri e pe final și mai are timp doar până pe 2 septembrie să își găsească o nouă echipă. Una dintre variantele care încă mai sunt pe masă e Sampdoria, din Serie B, care l-ar vrea, dar totul e în aer momentan.

Ca și cum situația nu era deja complicată, Rus nici măcar nu mai are impresar. Într-o perioadă în care negocierile pentru transfer sunt cruciale, el e pe cont propriu.

Sampdoria e o opțiune reală, dar totul depinde de cum gestionează el situația în următoarele zile.

  • 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Adrian Rus, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
  • 42 de meciuri a strâns până acum Adrian Rus în tricoul celor de la Pisa, club pentru care a reușit să înscrie de 2 ori

Giovanni Becali nu mai lucrează cu Adrian Rus. Ce informații a oferit celebrul impresar despre situația fundașului român: „Se gestionează singur!”

Giovanni Becali a dezvăluit că fotbalistul a rupt și legătura cu el, preferând să gestioneze singur situația de aici înainte.

„Nu mai lucrez cu Adrian Rus. Contractul său a expirat și știu că în prezent se gestionează singur”, a anunțat Ioan Becali pentru Sestaporta din Italia.

Italienii au reacționat imediat și au prezentat varianta care l-ar putea salva pe Adrian Rus. Concret, fotbalistul român este dorit de cei de la Sampdoria, club important din Serie B.

„Declarația exclusivă dezvăluie o situație tensionată și complexă. Ruptura relației dintre impresar și apărător indică faptul că Rus caută acum nu doar o nouă echipă, ci și o nouă agenție care să-i poată proteja interesele și să-l ghideze în următoarele alegeri din carieră”, scrie sampnews24.com.

„Fundașul, născut în 1996, e o țintă de lungă durată a conducerii clubului genovez, care îl urmărește de ceva vreme”, au scris și cei de la Tuttosport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]