Acasa » Fotbal Extern » Transfer de top înainte de FCSB – Drita: „Un diamant gata să strălucească”

Transfer de top înainte de FCSB – Drita: „Un diamant gata să strălucească”

Transfer de top înainte de FCSB – Drita: „Un diamant gata să strălucească”
Foto: Profimedia 02.08.2025

FCSB o va întâlni pe Drita, campioana din Kosovo, în turul al treilea preliminar din UEFA Europa League.

Kosovarii se întăresc serios înainte de marea dublă cu campioana României, iar asta ar putea fi un motiv de îngrijorare pentru FCSB.

Transfer de top înainte de FCSB – Drita: „Un diamant gata să strălucească”

Concret, cu mai puțin de o săptămână înaintea duelului de pe Arena Națională, FC Drita a mai transferat un fotbalist. Este al șaselea transfer din această vară pentru campionii din Kosovo.

Concret, Kristal Abazaj, extremă dreapta în vârstă de 29 de ani, a fost prezentat oficial la FC Drita. Fotbalistul are două meciuri la naționala Albaniei și se anunța un talent uriaș în 2018, atunci când a fost cumpărat de Anderlecht pentru 750.000 de euro.

„Un nou nume mare se alătură echipei noastre. Bine ai venit, Kristal Abazaj! Suntem bucuroși să anunțăm sosirea în compartimentul ofensiv a lui Kristal Abazaj, un fotbalist experimentat și cu multă calitate.

După multă muncă din partea directorului nostru sportiv Valon Zymberi a reușit să îl convingă pe Kristal să ni se alăture”, este anunțul făcut de Drita.

  • 250.000 de euro este cota de piață a lui Abazaj, potrivit Transfermarkt
  • 2 meciuri are Abazaj pentru naționala Albaniei, unul în 2018 și altul în 2022, ambele amicale

Gigi Becali i-a luat în derâdere pe cei de la Drita, chiar înainte de marele meci din turul trei UEFA Europa League

FCSB a fost eliminată incredibil de Shkendija, în turul doi preliminar din UEFA Champions League. După 0-1 la meciul din turul din Macedonia de Nord, campioana României își punea toate speranțele în meciul retur de la București.

Din păcate pentru elevii lui Elias Charalambous, Shkendija s-a apărat excelent și la retur, ba chiar a reușit să înscrie 2 goluri și s-a impus, scor 2-1, pe Arena Națională.

Astfel, FCSB a fost eliminată din UEFA Champions League și continuă în turul trei preliminar din UEFA Europa League. Aici, campioana din Superliga României o întâlnește pe Drita, campioana din Kosovo.

Gigi Becali a comentat în stilul său caracteristic duelul cu kosovarii, prefațând duelul cu formația cotată la 6 milioane de euro.

„Dacă mai ne bate și Kosovo (n.r. de unde este următoarea adversară, din Europa League), să ieșim și noi din fotbal. Nu o fac, dar așa ar trebui. Mai slabi decât ăștia nu cred”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport, după eliminarea din UEFA Champions League.

  • 50 de milioane de euro este valoarea lotului celor de la FCSB, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com