Povestea Roland Garros 2019! Toți ochii au fost pe adversarul lui Roger Federer: cinci detalii savuroase și o coincidență fabuloasă, la 20 de ani distanță

Povestea Roland Garros 2019! Toți ochii au fost pe adversarul lui Roger Federer: cinci detalii savuroase și o coincidență fabuloasă, la 20 de ani distanță
  • Publicat:
  • Actualizat:

Corespondență din Paris

Roger Federer l-a învins pe Casper Ruud, în Turul al III-lea de la Roland Garros 2019, scor 6-3, 6-1, 7-6(8). Partida a fost una aparte.

De ce?

1. În 1999, an în care Roger Federer își făcea debutul la Roland Garros, de pe poziția 111 ATP, fiind învins în primul tur de numărul trei mondial Patrick Rafter, pe tabloul principal de concurs se afla și un anume Christian Ruud, jucător de Top 60, cu o cea mai bună clasare a carierei – 39 mondial.

2. Casper Ruud este fiul lui Christian Ruud, tatăl său fiindu-i și antrenor de la vârsta de patru ani când puștiul născut la Oslo a pus prima dată racheta în mână. Casper spune însă răspicat: „îl admir pe Roger Federer, dar am fost întotdeauna fan Nadal și un tip ca Nadal”.

3. Culmea este că în acel an 1999, Christian Ruud chiar s-a antrenat cu Federer, însă nu are nicio amintire legată de acel moment. Fostul său fizioterapeut i-a dat un SMS pentru a-i aminti acest lucru. Christian Ruud reținea doar un meci demonstrativ jucat cu un puști pe nume Federer, la începutul anilor 1990, la Houston.

4. Pentru că Christian Ruud nu a jucat niciun meci oficial în circuitul ATP împotriva lui Federer, Casper exultă. „Voi fi primul Ruud care poate spune că a jucat un meci cu Roger Federer”.

5. Un detaliu amuzant: artistul caligraf care a completat tablourile principale de concurs pentru Roland Garros i-a greșit numele jucătorului norvegian.


Gasper Ruud a scris Christian Delhome, artistul caligraf de la Roland Garros 2019.

  • Dacă Roger Federer și / sau Rafael Nadal (care joacă, vineri, pe Centralul Philippe Chatreier împotriva belgianului David Goffin) se califică în optimi, atunci vom avea un nou record pentru cele mai multe prezențe pe tabloul 16 la Openul Francez – 14 – record codeținut până în prezent la egalitate cu americanul Budge Patty.


Casper Rudd (20 ani), la antrenament, alături de tatăl său, Christian Ruud, cel mai de succes jucător de tenis al Norvegiei, cu o optime de finală jucată la Australian Open, în 1997.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…