EXCLUSIV | „Ești invitatul meu, poți veni oricând!”. Românul care a cunoscut cealaltă față a lui Patrick Mouratoglou, omul de care ascultă Serena Williams: „L-am abordat în Australia”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Celebrul Patrik Mouratoglou (49 de ani), antrenor al Serenei Williams din 2012, are trăsături de caracter rafinate, scoase în evidență, la ProSport LIVE, de Victor Hănescu. Altruism și generozitate sunt doar două dintre caracteristicile lui Mouratoglou, expert al postului Eurosport și unul dintre oamenii cu cele mai puternice voci din sportul alb.

Fost nr.26 ATP și sfert-finalist la Paris, Hănescu a povestit momentul în care l-a întâlnit pe francezul cu o influență imensă asupra carierei americancei care a dominat tenisul mondial. Victor e ultimul român care a avut privilegiul să fie acceptat și chiar invitat de specialistul care a scris două cărți – „The Coach” și „Educate to Win” – să se antreneze pe terenurile academiei lui de lângă Paris. Mouratoglou i-a pus la dispoziție antrenor pe care Victor îl plătea cât timp acesta mergea cu el la turnee.

„Eu l-am cunoscut într-o perioadă în care nu mai voiam să mai fiu în România, pentru că nu a veam condițiile necesare”, a spus „Uriașul”, la ProSport LIVE. „L-am abordat în Australia, l-am întrebat dacă mă pot antrena la el în academie. Mi-a zis: „Ești invitatul meu, poți veni oricând, îți pun la dispoziție tot ce ai nevoie”. M-a surprins, pentru că nu mă așteptam să reacționeze așa. Nu a jucat tenis de mare performanță, dar s-a pregătit foarte bine pe pregătirea mentală, care contează cel mai mult în top 10″, a mai deschis un geam spre trecut Hănescu, fost tenismen care în prezent se ocupă cu creșterea micilor tenismeni la academia ce-i poartă numele.

Într-un interviu pentru ProSport acordat anul trecut, Sever Dron, om care-l cunoaște pe Mouratoglou explica momentul în care actualul antrenor al Serenei Williams a prins aripi.

„Eu cred că Patrick Mouratoglou are ego-ul mai mare. Eu l-am antrenat pe acest băiat în Franța. A fost la mine la antrenament. Nu a fost mare jucător de tenis. E un băiat deștept, care a ajuns printr-un artificiu financiar să creeze o Academie. Tatăl lui era armator în Grecia, a vândut niște vapoare și a făcut niște bani acolo. El a spus un lucru foarte simplu: dați-mi copiii mie, îl antrenez, îi dau tot ce pot, dacă o să câștige, o să îmi dea banii înapoi. A avut o șansă enormă cu Baghdatis, care a venit la el, s-a antrenat doi-trei ani și a ajuns în finală la Australian Open. I-a dat cu vârf și îndesat banii înapoi. După aia, nu a mai reușit nimeni cu metoda lui”, a dat timpul înapoi fostul antrenor al echipei tricolore de Fed Cup.

Dron, stabilit la Paris, i-a mai antrenat pe Virginia Ruzici și pe Henri Leconte. „Acum, costă foarte mult să te duci la Mouratoglou. Știu că e un băiat deștept, a reușit să intre în anturajul Serenei Williams, dar Serena nu l-a așteptat pe el ca să fie numărul 1 mondial. Ea era #1 mondial când a venit și el să o ajute, într-o situație în care Serena se descurca mai greu. Pentru că, până la urmă, coaches în tenis suntem cei care dăm o mână de ajutor pentru un anumit timp. Nu putem fi perfecți, ani de zile. Nu cunosc în lume decât trei exemple care au fost coach tot timpul: Bergelin – al lui Borg, Țiriac – cu Vilas și Rodriguez – cu Justine Henin. Ei au fost singurii care au rezistat în timp. Valsul coach-ilor”, spunea Dron, în interviul pentru ProSport.

„Să mă antrenez în Franța era mai puțin costisitor decât în România”

Victor Hănescu, fost nr.26 ATP

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×