„Simona spune că nu este vorba despre emoții. Dar…”. Mats Wilander o contrazice pe Halep la capătul celei mai mari surprize de la US Open 2018

Mats Wilander nu a fost convins de eplicația Simonei Halep și trage, din nou, un semnal de alarmă.
"Simona spune că nu este vorba despre emoții. Dar...". Mats Wilander o contrazice pe Halep la capătul celei mai mari surprize de la US Open 2018

Simona Halep nu a rezistat la US Open 2018 decât o oră și 16 minute, în fața agresivei Kaia Kanepi. Sportiva din Estonia, aflată în prezent pe poziția 44 WTA, a dominat autoritar timp de un set și jumătate, apoi a revenit după un moment de ezitare pentru a închide partida în minimum de seturi, 6-2, 6-4.

Nu mă așteptam ca Simona să piardă. Cred că este una dintre acele situații tipice pentru tabloul feminin, pentrru că, practic, în 45 de minute ești out. Asta nu se întâmplă la masculin, unde, datorită sistemului 3 din 5, ai mult mai mult timp să te redresezi„, a declarat Mats Wilander la microfonul Eurosport.

Eplicația liderului mondial, care a dat credit adversarei, susținând cu tărie că nu a fost vorba despre emoții sau presiune, ci pur și simplu a prins o zi proastă, nu l-a convins însă pe fostul număr unu mondial, campion la US Open în 1988.

Simona spune că nu este vorba despre emoții. Dar ceea ce i s-a întâmplat în primul set, la ieșirea pe teren… a fost moale, deconectată. Plată. Ceea ce descrie ea – este vorba, totuși, despre emoții. Și presiune. Lui Nadal nu i se va întâmpla niciodată așa ceva. Cred, în continuare, că Simonei îi lipsește arma cu ajutorul căreia să își forțeze adversarele să își schimbe jocul. Astăzi, Simona se apără bine, cum o face de fiecare dată. Dar nimic nu pune presiune pe Kanepi, când jocul nu se leagă pentru Halep. Nimic nu se întâmplă din partea cealaltă, nu este presată, pentru că jocul Simonei pur și simplu nu merge„, a mai spus suedezul.

Simona Halep va păstra șefia clasamentului mondial, însă Caroline Wozniacki se poate apropia amenințător după ce românca nu a reușit să își depășească performanța din 2017. Detalii despre consecințele eliminării elevei lui Darren Cahill și calculele pentru numărul unu mondial – AICI.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Promotor.ro