3 idei, la capătul zilei a 8-a de Roland Garros. Wozniacki e în dificultate și a ajuns să fie HUIDUITĂ‚. Zverev rezistă eroic și confirmă, în fine, așteptările, plus intrusul de la masculin. Primele sferturi, la simplu. Corespondență din Paris

3 idei, la capătul zilei a 8-a de Roland Garros. Wozniacki e în dificultate și a ajuns să fie HUIDUITĂ‚. Zverev rezistă eroic și confirmă, în fine, așteptările, plus intrusul de la masculin. Primele sferturi, la simplu. Corespondență din Paris
  • Publicat:
  • Actualizat:

Am intrat în săptămâna a doua de Roland Garros, fani ai tenisului! Suntem la capătul zilei a 8-a de Roland Garros – greu de înțeles cum a zburat timpul! S-au stabilit primele trei sferturi de finală, pe tablourile de la simplu feminin și masculin, iar la capătul zilei în care i-am spus La mulți ani! lui Rafael Nadal și am luat pulsul complexului francez la ceas aniversar (detalii AICI), parcă se simte că ziua asta a fost zgârcită din punct de vedere al tenisului.

Simona Halep a rămas, în acest moment, ultima reprezentantă a României pe tabloul principal de simplu, după eliminarea Mihaelei Buzărnescu, scor 1-6, 4-6 cu Madison Keys (detalii AICI). Liderul mondial continuă lupta, luni, la prima oră (detalii despre programul incendiar al zilei – AICI).

Seara s-a încheiat cu huiduieli pe Central: Caroline Wozniacki, pusă în dificultate de jocul variat al mai tinerei Daria Kasatkina, a cerut întreruperea partidei la scorul de 6-7 și 1-1. Fanii din tribună au protestat, mai ales că daneza îi supărase și cu o reacție necontrolată în tiebreak, când a dat cu racheta de pământ. Au fost minute prețioase risipite de o jucătoare decisă să își dea șansa restartului a doua zi. Tribuna huiduia, aplauda apoi, cerând tenis. Superviserul a fost chemat pe teren și, după lungi parlamentări, Kasatkina și Wozniacki au reluat partida, însă doar până la 3-3, cînd, din nou într-un cor de huiduieli, s0-a luat decizia de a pune capăt zilei de duminică.


Foto: Cezara Paraschiv

ProSport vă prezintă cele mai importante trei repere ale zilei de duminică, de la Roland Garros 2018.

1. Ajutoooor! Organizatorii și fanii s-au cam luat cu mâinile de cap după ce partidele programate pe Central au dat chix după chix

Când ești la Roland Garros, vrei spectacol. Dacă ești pe Central, cu atât mai mult. Dacă ai mai plătit și vreo 250 de euro pentru a vedea cel mai bun tenis, atunci o zi precum cea de duminică a fost cam frustrantă.

Nu este o impresie diformă, dată de faptul că, după un start în care am pierdut-o pe Mihaela Buzărnescu din lupta pentru Cupa Suzanne Lenglen, totul ar fi părut tern. Însă duelurile de la care ai fi așteptat spectacol total și luptă la baionetă nu au livrat. Au fost monologuri unidirecționale, cu adversari pe lângă partitură. Nu degeaba, după ce toate cele patru partide programate pe Centralul Philippe Chatrier s-au încheiat cu un singur set câștigat laolaltă de învinși, iar echilibrul, suspansul și spectacolul au lipsit evident, organizatorii s-au grăbit să mute meciul dintre Caroline Wozniacki (cap de serie 2) și Daria Kasatkina (cap de serie 14), de pe Lenglen. Și acest meci a adus tensiune cu vârf.

1 oră 5 minute a durat meciul dintre Madison Keys și Mihaela Buzărnescu, 6-1, 6-4, unica tresărire de orgoliu, sau buzz-ul de la Miki venind la 2-5 în manșa a doua. Apoi, pe Central a venit Dominic Thiem versus Kei Nishikori – omul cu ultimele două victorii în fața lui Nadal versus omul care aproape l-a învins pe iberic într-o finală de la Madrid, înainte de a se accidenta. Nishikori a capotat în cel mai brutal mod în primele două seturi – încheiate în 59 de minute, cu doar două game-uri câștigate. Thiem trăgea după el meciul, fără convingere. Greșeli multe, reușite puține, raliuri minimaliste, implicare a publicului zero. Niponul a câștigat setul trei, însă imaginea de ansamblu a partidei, adjudecată la final de Thiem cu 6-2, 6-0, 5-7, 6-4, a rămas una șifonată.

Continuarea – un alt unidirecțional de te întrebai dacă nu cumva te-ai întors în primul tur – 52 de minute pentru ca Sloane Stephens (cap de serie 10) să o lipească de peretele avionului spre casă pe Annet Kontaveit  (cap de serie 26) – 6-2, 6-0, cu 11 game-uri făcute consecutiv.

Spectatorii au răbdat, au dat ture în afara arenei. Au umplut tribuna la duelul dintre Novak Djokovic și Fernando Verdasco. Dar ibericul a uitat să își umfle mușchii. Adio decisiv dramatic precum a reușit prin Australia, sau pe la US Open. Un lejer 6-3, 6-4, 6-2 pentru Nole, într-un meci în care punctele decisive (la egalitate sau minge de break) s-au încheiat cu erori majore.

2. Alexander e mare, în sfârșit!

Așteptat deja de anul trecut în fazele finale ale unui turneu de Mare Șlem, după ce a câștigat două titluri la rând în seria Masters 1000, Alexander Sascha Zverev s-a calificat în premieră, la Roland Garros 2018, în sferturile de finală. Germanul a făcut eforturi colosale, după al treilea meci consecutiv de cinci seturi. A fost 6-2 în decisiv în fața lui Lajovic, 7-5 cu Dzumhur, 6-3 cu Khachanov.

Duminică, Zverev a trebuit să lupte trei ore și 29 de minute, pentru a se impune cu 4-6, 7-6(4), 2-6, 6-3, 6-3. Neamțul a ajuns la sferturi, la un duel extrem de tare cu Dominic Thiem. Juliturile adunate: 11 ore și 56 de minute petrecute pe teren în primele patru meciuri, 168 de game-uri disputate, 18 seturi jucate și 13 break-uri cedate.

3. Check, Checchinatto! Sau cec pentru el!

Din 2008, turneul de la Roland Garros nu a mai văzut un jucător atât de slab cotat în sferturile de la Paris. Marco Cecchinato este numărul 72 ATP și, după ce l-a învins cu 7-5, 4-6, 6-0, 6-3 pe belgianul David Goffin, o ia pe urmele lui Ernest Gulbis (80 ATP la ediția la care a fost învins în sferturi de Djokovic).

Cecchinato are 25 de ani și, până la această ediție a turneului de la French Open, nu câștigase vreun meci pe tabloul principal în vreunul dintre cele patru Grand Slam-uri.

Primele sferturi de finală de la Roland Garros, simplu masculin:

  • Marco Cecchinato (Italia, 72 ATP) – Novak Djokovic (Serbia, 22 ATP)
  • Dominic Thiem (Austria, 8 ATP) – Alexander Zverev (Germania, 3 ATP)

Primele sferturi de finală de la Roland Garros, simplu feminin:

  • Iulia Putințeva (Kazahstan, 98 WTA)Madison Keys (SUA, 13 WTA)
  • Sloane Stephens (SUA, 10 WTA) – Daria Kasatkina (Rusia, 14 WTA) sau Caroline Wozniacki (Danemarca, 2 WTA)

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…