Neagu, cu ochii în lacrimi la revenirea în țară: „Sunt tristă, frustrată, dezamăgită”. Tricolorele s-au întors de la Mondialul din Germania

Neagu, cu ochii în lacrimi la revenirea în țară:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala României s-a întors astăzi în țară după eșecul dramatic suferit în fața reprezentativei Cehiei, în urma căruia România a fost eliminată de la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, scor 28-27.

„Sistemul eliminatoriu pune foarte mare presiune pe echipa”

Cristina Neagu a vorbit despre problemele pe care le are naționala României și despre dezamăgirea pe care i-a provocat-o jocul cu Cehia.

„Am mai vorbit de multe ori despre asta. Eu am încercat de fiecare dată să-mi fac datoria pentru națională. Și am făcut-o și de data asta, cât am putut de bine. Cred că, exact așa cum am spus că după meciurile din grupă intrăm într-o altă competiție, acest sistem eliminatoriu pune foarte mare presiune pe echipă și lucrul ăsta eu l-am simțit imediat. Din vestiar, de la încălzire, din timpul meciului. Am încercat să vorbesc cu fetele, e foarte greu să schimbi lucrurile în momentele acelea” a spus Cristina Neagu pentru TelekomSport

„Apărarea a fost marea problemă”

„Din punctul meu de vedere, apărarea a fost marea problemă a echipei noastre la toate meciurile de la acest Campionat Mondial și am spus după al doilea meci, împotriva Sloveniei, că nu poți să primesti aproape 30 de goluri și să încerci să dai cu unul mai mult ca să câștigi meciurile. Așa ceva este foarte greu pentru noi. S-a dovedit înca o dată. Dacă scoteam 5-6 mingi în aparare, era un meci chiar relaxant pentru noi și câștigam la o diferență relaxantă și nu mai trăiam stresul din finalul de meci.

Sunt tristă, sunt frustrată, sunt dezamagită. Au trecut multe ore de la meci, însă nu mi-am revenit, să spun așa. Mă afectează foarte mult lucrul acesta, pentru că am simțit că avem o atmosferă foarte bună la echipă și că se putea mai mult. Din păcate, cred că ne-a fost frică să visăm la mai mult”, a adăugat Neagu

Articol scris de Daniel Anghel

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…