Negoiță a confirmat plecarea de la Dinamo: „Decizia mea de mă retrage e ireversibilă”. Câți bani cere în schimbul clubului

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Dan Mirea
Negoiță a confirmat plecarea de la Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Negoiță a confirmat încă o dată că se retrage de la Dinamo. Finanțatorul oprește finanțarea clubului alb-roșu și cere în schimb o sumă modică: 4 milioane de euro. Motivul: Negoiță dorește ca noul finanțator să nu aibă un o povară financiară. 

„Practic trebuie investit și în jucători și la o astfel de datorie e greu să faci una și alta. Greșeala mea a fost că am preluat un club cu datorii foarte mari, cu problme financiare grave, chiar la limită și a fost greu să fac lucrurile. După 5 ani petrecuți la Dinamo, istorie pe care am scris-o într-un fel sau altul, nu aș considera o înfrângere. Totuși, am salvat un club. Decizia mea de mă retrage e ireversibilă. Am mai avut tentative de a mă retrage, dar m-am răzgândit. Acum e 100% sigur, mă retrag. Am un regret că aș fi putut face mai mult, pentru că sunt o persoană ambițioasă. Din păcate, nu am avut nici noroc, pentru că a picat cu Bilbao, cu restul mai puteam spera”, a declarat Negoiță la DigiSport.

„Nu vreau să comentez acest lucru” (n.r. dacă a fost contactat de un potențial cumpărător al clubului).  

„Mai am să îi dau domnului Badea două milioane și eu vreau încă două”

Dănciulescu a fost cel care a spus suma pentru care Dinamo e de vânzare, iar Ionuț Negoiță a confirmat, dar acesta a plus cu încă două milioane: „Prețul e cel spus de Dănciulescu (n.r. 2 milioane de euro). N-aș putea spune că am fost păcălit când am luat clubul. A fost o decizie luată cu sufletul. Eu am considerat că e cazul să mă implic să fac ce pot. Nu aș vrea să spun că am fost păcălit. Mai am să îi dau domnului Badea două milioane și eu vreau încă două. De ce vreau o sumă modică? Pentru că cel care vine după mine aș vrea să nu aibă o povară financiară mare. Am investit 1 milion de euro în bază și e în proprietatea clubului”.

Cuvintele îndreptate spre noul investitor: „Cumpără un club care are un club, baza de la Săftica, mașini, autocar și așa mai departe. Doar partea materială valorează 4 milioane. S-a investit în tineri care sunt la un anumit nivel. Eu am spus conducerii actuale, cea care rămâne până la venirea următorului investitor, că echipa trebuie să rămână în viață până la venirea investitorului”, a încheiat Negoiță. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice pe care acum…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri