Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » EXCLUSIV | Steaua anunță încă trei transferuri: „Eu cred că vor fi rezolvate în această săptămână”

EXCLUSIV | Steaua anunță încă trei transferuri: „Eu cred că vor fi rezolvate în această săptămână”

Helmuth Duckadam spune că Steaua ar putea anunța alte două-trei transferuri până la finalul săptămânii. Președintele de onoare al campioanei susține că oficialii clubului se luptă și cu timpul, deoarece finalul perioadei de transferuri se apropie.

Helmuth Duckadam spune că Steaua încearcă să perfecteze încă două-trei transferuri până la finalul săptămânii. Președintele de onoare al campioanei susține că oficialii clubului se luptă și cu timpul, deoarece finalul perioadei de transferuri se apropie.

Până acum, Steaua i-a transferat pe Bourceanu, Pârvulescu (revenire după împrumut), Pintilii și Momcilovic, plus cei trei jucători de la Ceahlăul – Popadiuc, Chitoșcă și Ștefănescu. Pe lângă aceștia, Gigi Becali a anunțat că poartă negocieri, printre alții, cu Marica și Budescu.

Helmuth Duckadam susține că Steaua vrea să mai facă încă două-trei transferuri, pe care va încerca să le finalizeze până la sfârșitul săptămânii, deoarece se intră în criză de timp:

„Încercăm și noi, ca și celelalte echipe, să ne întărim lotul. Încercăm să mai aducem doi-trei jucători și să atingem performanța de anul trecut, când am luat tot. Se mai încearcă aducerea a cel puțin doi-trei jucători, marea noastră problemă este un atacant.

Sigur, Marica nu a jucat în ultima parte, dar eu cred că pentru fotbalul românesc și pentru EURO 2016, la Steaua poate să revină. Marica, la experiența lui și la ce jucători are la Steaua, ar ajunge fără probleme la forma din trecut.

Eu cred că în proporție de 90%, transferurile vor fi rezolvate în această săptămână, pentru că dupa aia iar intrăm în criză de timp și iar vom avea probleme”, a declarat Helmuth Duckadam la ProSport LIVE.

Jucătorii pentru care Steaua poartă negocieri: Budescu, Enache (ambii de la Astra), Ivan, Bancu, Vătăjelu, Mateiu (toți de la Craiova), Marica (liber de contract). 

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro