Acasa » Fotbal Intern » Comisia Penitenciarului Jilava a decis că Mihai Stoica poate fi eliberat condiționat. Dosarul va ajunge acum în fața judecătorilor

Comisia Penitenciarului Jilava a decis că Mihai Stoica poate fi eliberat condiționat. Dosarul va ajunge acum în fața judecătorilor

Comisia Penitenciarului Jilava a decis că Mihai Stoica poate fi eliberat condiționat. Dosarul va ajunge acum în fața judecătorilor

Mihai Stoica poate fi eliberat condiționat, după ce a executat un an și nouă luni din pedeapsa de trei ani și șase luni, primită în dosarul transferurilor de jucători, a stabilit, joi, Comisia de la Penitenciarul Jilava, care va trimite dosarul la Judecătoria Sectorului 4.

Mihai Stoica, fost manager general al FC Steaua, a primit aviz favorabil pentru eliberarea condiționată, după ce Comisia de specialitate din cadrul Penitenciarului Jilava a constatat că întrunește condițiile necesare, conform unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Penitenciarul Jilava, în urma avizului dat de comisia de liberări condiționate, urmează să trimită dosarul Judecătoriei Sectorului 4, instanță care va decide dacă admite sau respinge propunerea.

Decizia pe care o va lua Judecătoria Sectorului 4 nu va fi definitivă, ci va putea fi contestată la Tribunalul București, care în final va dispune cu privire la eliberarea condiționată. Fostul manager general al FC Steaua ar putea părăsi penitenciarul doar după o decizie definitivă privind eliberare sa condiționată.

Mihai Stoica execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători. Curtea de Apel București i-a condamnat anul trecut, alături de Stoica, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, și pe Gheorghe Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Între timp, Jean Pădureanu, George Copos și Gheorghe Popescu au fost eliberați condiționat.

Tribunalul Ilfov a decis pe 4 noiembrie, definitiv, ca fostul internațional Gheorghe Popescu să fie eliberat condiționat, după ce a executat un an și opt luni din pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători.

Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiționat în 7 aprilie, după ce a executat o treime din pedeapsă, decizia fiind luată atunci de Tribunalul București.

Jean Pădureanu, fostul președinte al Gloriei Bistrița, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiționat în 18 iunie, tot în urma unei decizii definitive a Tribunalului București.

Sursa: MEDIAFAX

 

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro