Reunire tensionată la FC Brașov. Zotta a lipsit, Ilie Stan, tăcut!

Jucătorii lui FC Brașov s-au reunit luni, 13 ianuarie, la ora 10:00 la stadionul Tineretului. La primul antrenament, antrenorul Ilie Stan a avut la dispoziție 30 de jucători.
Reunire tensionată la FC Brașov. Zotta a lipsit, Ilie Stan, tăcut!

Jucătorii lui FC Brașov s-au reunit luni, 13 ianuarie, la ora 10:00 la stadionul Tineretului. La primul antrenament, antrenorul Ilie Stan a avut la dispoziție 30 de jucători. Pe lîngă cei trei jucători chemați de la Unirea Tărlungeni, Florin Iacob, Dumbravă și Enceanu, la prima ședință de pregătire s-au prezentat și atacantul Alin Damian, revenit de la Civitas Făgăraș, Gabriel Frâncu, un fundaș central de la FC Zagon și Andrei Ispas, un tînăr jucător de la Scoala de Fotbal Ardealul care poate juca pe postul de mijlocaș stînga. Directorul general al „stegarilor”, Constantin Zotta nu a fost prezent la reunire, iar antrenorul Ilie Stan nu a acordat declarații presei, precizînd doar: „nu am ce se vă spun în acest moment”. Marți și miercuri jucătorii vor efectua vizita medicală, iar pînă sâmbătă sunt programate antrenamente la baza proprie. La finalul săptămînii, FC Brașov ar putea juca un amical cu CS Mioveni, iar la începutul săptămînii viitoare echipa va urca în cantonament în Poiana Brașov.
Lotul prezent la reunire:
Portari: Marinescu, Mutu, Florin Iacob, Bordea, Căucă;
Jucători de câmp: Vagner, Străuț, Potecu, Machado, Cristi Ionescu, Serginho, Dumbravă, Frâncu – Tătar, Iulian Popa, Aganovic, Cristi Manea, Boția, Enceanu, Davide Dias, Mateiu, Bruno Madeira, Diogo Santos, Moraru, Ispas, Păun – Buga, Cristea, Damian, Fonseca. Surdu a fost învoit pînă miercuri.

Adi MARICA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]