Chirilă și-a anunțat planul după primul succes al sezonului: „Trebuie să ne autofinanțăm!” Primul „produs” de export

Antrenorul Chiajnei, Ionuț Chirilă, lasă de înțeles după debutul cu vitorie al echipei sale, că va avea ca scop în acest sezon în special lansarea de talente pentru export.
Chirilă și-a anunțat planul după primul succes al sezonului: "Trebuie să ne autofinanțăm!" Primul "produs" de export

Antrenorul Chiajnei, Ionuț Chirilă, lasă de înțeles după debutul cu vitorie al echipei sale, că va avea ca scop în acest sezon în special lansarea de talente pentru export.

„Mi-era teamă puțin, pentru că aveam doar 4 jocuri de când am preluat echipa. Vom crește mult ca joc. acum jucăm la 60-65 la sută din potențial, trebuie să ne reglăm din mers. Nu vreau să comentez despre posibilitatea ca Rapid să revină în Liga I, mă interesează doar Concordia.

Florea este unul dintre jucătorii pe care îi craveșez tot timpul. el poate face obiectul unui transfer în străinătate la anul. În țară nu aș vrea să-l las. Chiajna va urca, va scădea media de vârstă, dar nu pot spune unde se va clasa la finalul sezonului. Știm doar că trebuie să ne autofinanțăm, ca să trăim”, a spus Chirilă la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]