De patru curse speranță!** Pedrosa câștigă la Aragon și speră ca Lorenzo să „o comită” până la final

De patru curse speranță!** Pedrosa câștigă la Aragon și speră ca Lorenzo să
  • Publicat:
  • Actualizat:

Probabil una dintre cele mai previzibile curse din acest sezon al motomondialului de viteză. Grand Prix-ul de la Aragon a debutat cu Jorge Lorenzo în pole-position, în fața competitorului său direct în lupta pentru titlul mondial. Deși a avut un start foarte bun, spaniolul de la Yamaha Racing nu a părut în niciun moment a fi în stare să-și apere poziția în fața lui Pedrosa. Dani a reușit relativ repede depășirea, moment în care s-a și desprins serios în fruntea plutonului, fără emoții până la final. Lorenzo a terminat pe locul secund, la 6,4 secunde în spatele lui Pedrosa, și mai are 33 de puncte avans în frunte. 

Calculele sunt simple în acest moment pentru Jorge Lorenzo. Pentru a fi sigur că își trece în palmares cel de-al doilea titlu mondial la clasa mare din carieră, spaniolul trebuie să se asigure că nu va termina mai jos de locul secund următoarele patru curse, asta în eventualitatea în care Pedrosa le-ar câștiga pe toate. 

Podiumul de la Aragon a fost completat de Andrea Dovizioso. Italianul a fost câștigătorul unei lupte în trei, alături de Crutchlow și Spies, luptă dusă pe întreg parcursul cursei. După ce americanul de la echipa de uzină a condus până spre mijlocul cursei, Dovi a profitat de nesiguranța lui și l-a depășit, reușind mai apoi să-și păstreze avansul până spre final.

Valentino Rossi nu a mai reușit cursa bună făcută etapa trecută, atunci când a încheiat pe doi, și a avut o prestație dezamăgitoare. După o ieșire de pe circuit petrecută chiar în tururile de început, „Il Dottore” a dus o luptă serioasă de depășire a piloților de la CRT, terminând cursa pe locul opt. Colegul său de la Ducati, americanul Nicky Hayden, a fost implicat într-un incident urât. A tras drept într-un viraj și a intrat în plin într-un zid de protecție, fiind proiectat peste acesta. Dus de urgență la Clinica Mobile, Hayden a fost declarat în afara oricărui pericol, însă a mai fost reținut pentru analize amănunțite.

CLASAMENT GENERAL CLASA MOTOGP

Jorge Lorenzo   290 puncte

Dani Pedrosa   257 puncte

Casey Stoner   186 puncte

foto: Red Bull Media

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…